Cuvântul pe care bona Maria Borrallo nu-l pronunţă în faţa Prinţului George ori a Prinţesei Charlotte

Actualizat:
1 gettyimages 479552512 jpg jpeg

De mai bine de cinci ani, Maria Teresa Borrallo trăieşte alături de Ducii de Cambridge, avându-le grija celor trei vlăstari regali: Prinţul George (5), Prinţesa Charlotte (3) şi Prinţul Louis (9 luni).

Bona celor trei copii ai Ducilor de Cambridge este cunoscută graţie exigenţei sale, dar şi a pregătirii excelente, dobândite în urma Colegiului din Norland, o şcoală care antrenează experţi în creşterea copiilor.

image

Potrivit The Birmingham Mail, bona regală are câteva reguli foarte stricte după care se ghidează în creşterea vlăstarilor regali, de la care nu se abate niciodată. Ea cunoaşte tehnici de autoapărare, dar şi psihologia copilului, astfel încât este conştientă de puterea cuvintelor folosite în prezenţa lor.

image

De aceea, Maria Teresa Borrallo nu foloseşte niciodată un anumit cuvânt în prezenţa celor trei copii ai Ducilor de Cambridge. Nu este vorba despre un cuvânt trivial, ci despre unul cu impact emoţional.

image

Este vorba despre cuvântul „copil/copii”(kid / kids). Chipurile, nepronunţarea acestui cuvânt reprezinră o formă de respect pentru copii ca indivizi. ”Cuvântul ”copil” este interzis.”, explica presa britanică alegerea bonei Maria Teresa Borrallo. În schimb, copii sunt strigaţi după numele lor ca indivizi.



Recente pe Ok! Magazine

Prințese moarte în accident jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Cluj Napoca, 2026   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (7) jpg
Împăratul Naruhito, Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito, Prințesa Kiko, Prințesa Aiko, Prințesa Kako la garden party ul de toamnă 2026  profimedia 1147623495 jpg
FotoJet (83) jpg
Burlacii regali de la Londra   Instagram, Profimedia jpg
Kate și William, Earthshot, Getty (1) jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
William, gala Tusk, Profimedia (1) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg