Cuza a slăbit peste cinci kilograme după primele drumuri în Asia Express

15 septembrie, 2021
3 cuza2 jpg jpeg

Cuza şi Emy de la Noaptea Târziu au trăit aventura la cote maxime.

Energici şi extrem de entuziaşti, cei doi prieteni au intrat în competiţie cu o mentalitate de învingători, însă nenumăratele provocări de pe Drumul Împăraţilor şi-au spus cuvântul atât psihic, cât şi fizic.

Presiunea misiunilor contracronometru, lipsa confortului, a banilor, a mâncării, dar şi imprevizibilul competiţiei l-au făcut pe Cuza să slăbească mai mult de 5 kilograme încă din prima etapă a show-ului, ce a avut loc în Turcia. Panica, agitaţia şi situaţiile limită în care a fost pus artistul în cursa celui mai dur reality-show au lăsat amprente, iar transformările fizice nu au întârziat să apară.

”De când am început cursa, în fiecare zi trecem prin câte o situaţie de criză pe care trebuie să o rezolvăm. Treci de autostop, urmează misiunea, treci de misiune, urmează autostopul…şi tot aşa. Iar la finalul zilei trebuie să cauţi cazare şi să şi mănânci. Eu am slăbit peste 5 kilograme în doar câteva zile”, a mărturisit Cuza. ”Cam totul e o criză!”, a ţinut să adauge colegul său de echipă.

Cum au rezistat Cuza şi Emy de la Noaptea Târziu în reality-show-ul ce oferă aventură pură pentru toate perechile de vedete care îi acceptă provocarea, telespectatorii Antena 1 vor afla din 18 septembrie, căci Asia Express revine la Antena 1.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg