Damian Drăghici, abandonat de mamă. Cu ce se ocupă astăzi femeia. „Mulţi ani m-am simţit un cerşetor"

15 iulie, 2021
1 damian jpg jpeg

A fost supranumit <omul-orchestră>, iar povestea lui de viaţă pare desprinsă dintr-un film.

Artistul Damian Drăghici a fost abandoat de cea care i-a dat viaţă încă de când era un prunc. Crescut de bunicii materni, Damian Drăghici a simţit mereu lipsa mamei, dar şi a tatălui.

„Am iertat-o în anul 2019, cu 20 de zile înainte de a se naşte fiul meu, Andrei. Pentru cei care nu ştiu, mama este femeia aceea care vinde flori, pe colţ, la Universitate, vis-a-vis de librăria Mihai Eminescu... M-am dus să o cunosc, deşi înainte evităm asta. M-am dus până la urmă să-mi cunosc mama pentru că am fost crescut de bunici şi nu vreau să-i supăr pe ei, deşi acum nu mai sunt în viaţă, era respectul meu faţă de ei. Vorbind, mi-am dat seama că a fost o despărţire între părinţii mei, a fost o neînţelegere...şi au trebuit să se despartă. Acum ţinem legătura, suntem foarte ok, am iertat-o şi mi-am dat seama de ce a făcut ceea ce a făcut, sau de ce s-au întâmplat aşa lucrurile. Mi-am dat seama că toată viaţa abandonul a avut un impact major şi, dacă nu m-aş fi simţit abandonat, poate că nu aş fi avut problemele pe care le-am avut de-a lungul timpului cu femeile din viaţa mea. Am fost abandonat undeva pe la vârsta de un an. Din frică de abandon, eu am fost cel care le-am abandonat pe ele, femeile. Dar, într-un final, ii mulţumesc lui Dumnezeu că am putut să depăşesc acest moment”, a povestit  Damian Drăghici în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la Kanal D.

Cum artistul a părăsit România, înainte de Revoluţia din 1989, dorindu-şi să ajungă în Statele Unite ale Americii, acesta a avut de înfruntat foarte multe probleme, în special în Grecia, una dintre ţările în care a trebuit să <poposească> pentru a ajunge în ţara tuturor posibilităţilor, aşa cum visa încă din copilărie. Aici, Drăghici a fost nevoit să cerşească.

 „Mulţi ani m-am simţit un cerşetor, şi după ce n-am mai fost unul! În ceea ce priveşte umilinţa, cele mai cumplite momente erau când ospătarul dădea cu apă pe mine sau primeam câte un şut, ca să plec de acolo, din restaurantul unde cântăm. Altii mă ajutau şi îmi dădeau mâncare, au fost şi lucruri foarte bune, dar au fost momente care mi-au creat o imagine foarte urâtă a capitalismului, în concordanţă cu ceea ce mă aşteptăm eu. Cerşetor m-am simţit mulţi ani, şi după ce am terminat perioada aceea ...”, a povestit Damian Drăghici.

Tot în Grecia, îndrăgitul artist a cunoscut-o şi pe prima soţie, alături de care are o fată, pe Nicolina, însă cu toată bucuria personală, artistul era nefericit, şi considera că muzica pe care o oferea nu era apreciată la adevărata valoare Damian Drăghici s-a temut că va rămâne doar un muzicant de cârciumă în străinătate, aşa cum auzea că i se spune mereu de către familia sa. 

„De-asta fug de 40 de ani, şi în ziua de azi fug de asta. Fug să-mi depăşesc condiţia, şi de  primele cuvinte pe care le-am auzit în casă. Nu am avut un sfătuitor, în alegerile mele, dar am avut o <voce>. Eu sunt foarte credincios, care îmi spunea întotdeauna <poţi!>, chiar şi în cele mai cumplite momente, şi am avut parte de unele extrem, extrem de grele, din punct de vedere emoţional. Încă de la 15 – 16 ani, le spuneam prietenilor mei că vreau să ajung mare în America!”.



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg