Dan Bittman şi-a recăpătat vocea

11 februarie, 2013
536778 393157530726002 630684584 n 0 jpeg

Veste bune pentru fanii trupei Holograf, care nu vor mai avea de aşteptat prea mult până la primul concert live al formaţiei, după operaţia solistului.

Veste bune pentru fanii trupei Holograf, care nu vor mai avea de aşteptat prea mult până la primul concert live al formaţiei, după operaţia solistului.

După ce a suferit o operaţie la gât, pe data de 3 octombrie a anului trecut, într-o clinică din Viena, Dan Bittman a avut emoţii că vocea îi va reveni cu greutate. Asta în ciuda tuturor prognozelor medicilor, care îl sfătuiau să aibă răbdare, că se va recupera în scurt timp.

Cert e că solistul de la Holograf a continuat să aibă probleme cu vocea, iar trupa a fost nevoită să-şi reprogrameze spectacolele de la finele lunii octombrie 2012, pentru zilele de 25 şi 26 februarie anul acesta. Chiar şi acestea au suferit o amânare, dar Edi Petroşel, bateristul trupei, ne asigură că aceasta va fi ultima.

image

“Peste două-trei săptămâni, Dan va fi supus unui nou control medical. Noi suntem optimişti în privinţa rezultatelor acestei noi evaluări. Vocea lui sună mai bine acum, după ce, în ultima perioadă, Dan a fost nevoit să ia o pauză vocală, adică nu s-a forţat să cânte şi am vorbit cu el doar când era necesar. A fost o perioadă grea pentru noi, pentru că au existat momente când am comunicat doar prin semne”, a povestit acesta pentru “Libertatea”.

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg
Livia Graur și fiica sa, Renata, pe podiumul de modă la Soirees de la Mode de Alin Gălățescu   FOTO Remus Nicolaescu (1) jpg
Regele Juan Carlos, Regina Sofia, amanta Corinna Larsen   Profimedia jpg
poza Dan Bălan jpg
Gwen Stefani și Blake Shelton, GettyImages (2) jpg
Silviu Mircescu   FOTO Remus Nicolaescu jpg
Acasa la Ela Craciun   Sorin Stana, OK Romania (7) jpg
FotoJetAffleck jpg
Ricky Martin 2024, GettyImages (2) jpg