Dan Bittman va avea propria emisiune la Antena 1

24 august, 2017
dan bittman 16 jpg

După show-ul duminical de la postul naţional  şi rolul de jurat de la "X Factor", solistul trupei Holograf îşi continuă cariera în televiziune cu un nou format de divertisment pe care îl va prezenta din toamnă.

image

Dan Bittman revine în televiziune şi va prezenta, la Antena 1, show-ul "Aici eu sunt vedeta!".

Realizată pe baza formatului britanic “Big Star’s Little Star”, emisiunea "Aici eu sunt vedeta!" aduce în faţa telespectatorilor celebrităţile aşa cum acestea nu au mai apărut niciodată: prin ochii propriilor copii! Astfel, la "Aici eu sunt vedeta!", starurile autohtone şi copiii lor vor intra într-o competiţie distractivă care va demonstra cât de bine se cunosc, de fapt, unii pe alţii.

"Am emoţii, pentru că în această emisiune vor veni mulţi prieteni de-ai mei împreună cu copiii lor, foarte haioşi şi dezinvolţi. Vor fi întrebări amuzante, răspunsuri şi situaţii şi mai hazlii, în baza cărora cei de acasă îi vor descoperi pe aceşti prieteni ai mei, artiştii, altfel decât îi ştiau, adică prin ochii copiilor lor. Cine va şti mai multe despre copilul lui va aduna mai multe puncte şi va intra în marea finală", spune Dan Bittman, prezentatorul show-ului.

image

Din toamnă, la Antena 1, în show-ul prezentat de Dan Bittman, fiecare vedetă va face echipă cu propriul copil şi se va confrunta cu întrebări legate de viaţa de familie. Răspunsurile vor fi, de cele mai multe ori, surprinzătoare, căci se vor dezvălui secrete stânjenitoare, se vor da pe faţă obiceiuri ciudate şi se vor povesti întâmplări intime. Nici o vedetă nu va fi cruţată la "Aici eu sunt vedeta!", căci copiii celebrităţilor invitate vor dovedi că pot fi ironici şi brutal de sinceri, nu doar dulci şi adorabili.



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg