Interviu

Dan Chişu – „Mă simt ca la 30 de ani“

În mod cert, face filme cu pasiunea dela 30 de ani... Iar cea mai recentă peliculă a sa, „Déjà Vu“, are exact îndrăzneala acestei vârste.

L-am întâlnit la TIFF, chiar înaintea premierei celui de-al şaselea lungmetraj al său, „Déjà Vu“. O după-amiază plăcută, în care l-am provocat ca, în ciuda emoţiilor cu care-şi aştepta proiecţia, să vorbeascădespre omulpe care-l vede în oglindă,despre vârstă, singurătate, fericire,dar şi despre reţeta succesului în filmului independent.

Fiindcă, deşi recunoaşte că şi-a găsit greu curajul să facă cel dintâifilm („WebSiteStory“, abia în 2010), Dan Chişu spune că aceasta este pasiunea lui „neabandonabilă“....

OK!: Cum s-a născut ideea filmului „Déjà Vu“?
Dan Chişu: A fost o idee care îmi tot revenea obsesiv în minte.M-am gândit că e prea experimental. Dacă aveam 20 şi ceva de ani, l-aş fi îmbrăţişat cu mare pasiune, dar mi-am spus: „De ce să renunţ tocmai acum, când am acumulat atâta experienţă, care mă face să fiu mult mai analitic şi să iau decizii mult mai profunde?! Poate fac o mare greşeală...“. E un proiect care a început de cinci ori şi cred că a fost oprit de vreo opt ori. La început, pentru că nu găseam camera cu care să-l facem. Am luat camera cu care s-a filmat „Slamdog Millionaire“, am trecut la un Go Pro, apoi la un 5D Mark II, în care am pus un obiectiv eficient, numai că era o cameră foarte grea, trebuia purtată peo cască cu contragreutăţi de vreo 12 kilograme... Complicat, dar până la urmă am găsit soluţii.

E pregătit publicul pentru aşa ceva?
E un proiect atât de experimental, încât s-ar putea să fie sau nu pe ecrane. S-ar putea să fie sau nu selectat în nişte festivaluri. Dar este un punct de vedere. Citeam un articol al Ancăi Grădinariu, care spunea: „Dom’ne, hai să ieşim puţin din acest aproape cimentat val!“. Eu am vrut să transmit ideea că, în viaţa noastră, rutina ajunge uneori atât de puternică, încât nu mai observăm lucruri pe care le facem fără să ne dăm seama. Dacă urmăreşti un film în care vezi un POV (Pointof View) al unui om care face în timp real ceea ce face, poate îţi dai seama de ceea ce faci şi tu.

Dar e la mijloc şi obsesia lui Dan Chişu de a încerca mereu ceva nou? Şi orgoliul de deschizător de drumuri?
Orgoliul există, e motorul fiecăruia. Eu nu ştiu dacă am fost un deschizător de drumuri. Dar am avut şansa... Am fost la locul potrivit, la momentul potrivit. M-am întors în România în ’90 şi, cu experienţa de afară, am inventat primul festival de film din România, DaKINO. Apoi Noaptea Devoratorilor de Publicitate... Şi, după aceea, am încercat să fac primul stand-up comedy românesc şi am făcut Cafe Deko... Sunt 1.000 de lucruri, dar asta poate provine din superficialitatea mea, din lipsa mea de siguranţă pe o singură cale. Şi această nesiguranţă te poate împinge în a-ţi eschiva lipsa de consistenţă prin nenumărate lucruri abandonabile. Acum am ajuns la cinema, la al şaselea lungmetraj independent, şi pare pentru mine o chestie solidă. Dacă era să am motivul pe care l-ai spus tu, aş fi început cu această chestie... Nu, eu am încercat să mă regăsesc, am făcut câteva filme ca să-mi dau seama ce vreau. Şi acum am înţeles, iar „Déjà Vu“ e un film asumat, asta e marea lui calitate pentru mine.

Şi până unde: până când se va vorbi mai mult de filmele lui Chişu decât despre femeile lui?

Fiecare îşi duce crucea. Dacă eu nu m-am luptat atunci cu acea etichetă, pentru că poate-mi convenea, acum nu mai am ce face. Sunt fascinat de felul în care s-a rostogolit şimărit acest bulgăre de zăpadă, împins de prietenii şi colegii mei de la Academia Caţavencu, pentru că eu am fost acolo pe vremea când era Academia... Ei, de fapt, au început chestia asta, cu lista femeilor lui Chişu, în urma apariţiei romanului „Singur sub duş“. Fiindcă atunci, asta a reieşit din carte. Toată lumea căuta să vadă care-i Mihaela, care-iManuela...

Şi de unde vine acum această declaraţie recentă: „Mă simt ca o haină dintr-o garderobă veche...“?
S-a produs o schizmă în generaţia asta nouă de cineaşti. Şi deşi nu am vârsta celor care fac parte din aceeaşi generaţie, eu fac altfel de lucruri. De exemplu, mie mi-a spus cineva că era convins că „WebSiteStory“ e făcut de cineva care are 18-20 de ani. E şi problema mea, pentru că eu, în continuare, când mă uit în oglindă...

Chiar aşa, ce vârstă simţiţi?
A, mă simt ca la 30. Şi nu mă pot asimila unei persoane care ar trebui să fie probabil bunic. De fapt, nici n-are rost să vorbim despre asta, pentru că iarăşi răscolim nişte lucruri. Dar ce să fac dacă eu n-am pus atunci mâna pe piatră, ca să sting nebunia cu femeile lui Chişu?! Mi-a plăcut. Nu numai că n-am pus mâna pe piatră, am început să fac şi poze. (râde)

Dacă vă simţiţi de 30, trăiţi înconsecinţă?
Da, mă trezesc la ora 8 şi mă culc la ora 3. Şi fac o mie de lucruri. În continuare merg cu barca cu pânze. Stau trei luni de zile fără laptop şi telefon şi mă bucur de ultimele veri în care mai pot face chestia asta fizic, mă refer efectiv la fizic... Deci nu duc o viaţă monotonă. Nu mi-am luat şalul şi halatul ca să mă retrag într-un fotoliu...

Şi sunteţi fericit în momentul de faţă?
Defineşte fericirea. Răspunsul meu poate fi „Da, nu, nu ştiu“. Dai definiţia fericirii şi-mi aleg unul dintre ele.

Dar poate să fie definiţia mea... Fiecare are o definiţie a fericirii.
Atunci, la definiţia mea, răspunsul este „Da,nu, nu ştiu“... Sau, ca să parafrazez un banc cu fericitul care iese să vadă dacă-i merge sirena: „Acuma da, acuma nu“. Fericirea este o stare de spirit care nu e permanentă. Ea apare în momente, e ca un fel de vârf al unei stări. Pot să vorbesc mai repede de mulţumire şi nemulţumire. Câteodată poţi să fii fericit şi să nici nu-ţi dai seama că eşti fericit. Alte dăţi eşti atât de plictisit, încât până şi fericirea te oboseşte. Deci totul e relativ.

De singurătate vă e teamă?
Pot să mint să spun că da, pot să mint să spun că nu... Câteodată mi-e teamă, câteodată nu mi-e teamă. Din nou, e relativ. Mi-e teamă de a nu rămâne singur când sunt cu cineva care-mi place foarte tare şi abia aştept să rămân singur când sunt cu cineva care mă agasează.

Dar cum e Dan Chişu când lucrează? E lup singuratic sau e dependent de dragoste?
Dragostea e o chestie atât de relativă. Aş continua cu definiţia dragostei, deci nu mă poţi prinde nici cu o astfel de întrebare. (râde) Hai să vorbim despre singurătatea în a-mi face proiectele. Da, am fost singuratic pentru că am fost nevoit. Iar în cinematografie e greu să vorbeşti cu altcineva. Pentru că oamenii sunt destul de reticenţi, nu vor să împărtăşească idei. Eu sunt mai de modă veche. Prefer să-mi împărtăşesc ideile, ca să văd dacă cel cu care vorbesc gândeşte la fel. Or nici eu nu fac parte din generaţia noului val, iar cei din generaţia mea sunt atât de evident superiori actului... Pentru că „Te apuci şi tu acum să faci film!“ mi s-apărut teribil de neîncurajator pentru mine, deşi l-am auzit foarte des. Soluţia a fost să tac, să mă fac că n-aud şi să merg mai departe.

OK, şi la ce lucraţi în continuare?

Am început filmările la proiectul „Bucureşti NonStop“. E povestea unui non-stop dintr-un cartier bucureştean, de la ora 9 până la 6 dimineaţa, cu tot ce poate aduna, de la vlădică la opincă: profesori universitari sau derbedei, curve sau proxeneţi, golani sau oameni sensibili, bătrâni sau tineri. Şi e despre utilitatea sau inutilitatea unui asemenea magazin, despre viaţă, dragoste, despre a avea dreptul să fugi sau a rămâne pentru că eşti obligat să stai, despre a ţine un non-stop deschis doar între anumite ore... (râde)

Foto: arhiva ADH

Comentarii

Articole asemănătoare

Dan Chişu, la 60 de ani

News

Dan Chişu, la 60 de ani

Cătălin Botezatu: „Aş vrea ca presa să nu mai scrie despre mine!“

Interviu

Cătălin Botezatu: „Aş vrea ca presa să nu mai scrie despre mine!“

Recunoaşte el însuşi că are o viaţă personală la care, în realitate, presa n-are acces. Vorba lui Garcia Ma­rquez: „Toţi oamenii au trei vieţi: una publică, una privată şi una se­cretă“. Cătălin ştie că însăşi recunoaşterea acestui fapt incită.

News

Connect-R a aflat sexul copilului

După căsătoria fulger cu iubita sa însărcinată, Misha, cântăreţul a mai avut parte de-un moment important: a aflat, după ecografie, dacă îşi va îmbrăca bebeluşul în albastru sau roz.

Interviu

Acasă la Raluca Lăzăruţ

Nu ştiu de ce m-am aşteptat să găsesc în casa prezentatoarei ştirilor de la Kanal D un decor minimalist. Ceva din firea ei îmi spunea că mă va întâmpina un cămin practic, organizat, nicidecum romantic, cu atâtea poveşti împletite. Asta pentru că nu o cunoşteam suficient...

Interviu

Maria Buză, George & Andrei Pătraşcu: Astă seară, cântăm în familie!

M-am gândit, petrecând câteva ceasuri alături de ei, că serile lor în familie trebuie să fie fantastic de distractive. Andrei a moştenit întru totul talentul mamei. Maria Buză e parcă mereu pusă pe joc şi joacă. Iar capul familiei, George Pătraşcu, un excelent violonist

Interviu

Magda Pălimariu şi Piticu’: „Fiecare zi împreună e o sărbătoare”

Prezentatoarea rubricii „Vremea” de la ProTv şi Ionuţ Dumitru aka Piticu’ de la trupa Simplu alcătuiesc unul dintre cele mai hot cupluri de la Pro. Perechea a început anul aniversând trei ani de logodnă. În 2010, au aniversat momentul la Praga. Acum momentul i-a prins în Bucureşti, dar la fel de îndrăgostiţi.

Interviu

Rona Hartner: „Sunt foarte timidă şi serioasă!“

Greu de crezut, dar aşa se descrie actriţa în viaţa personală! Noua concurentă de la „Te cunosc de undeva“ a revenit în România cu forţe proaspete, dar şi cu poveşti de viaţă şi de scenă nespuse încă. Până să-mi explice exact cum stă trea­ba cu timiditatea,

Interviu

REMEMBER Şerban Ionescu: „Prostimea trăieşte din suferinţa altuia”

Să-l redescoperim pe cel care a fost Şerban Ionescu, în ultimul interviu acordat revistei OK!