Dan Cruceru decretează: "Acestea sunt cele 10 lucruri pe care orice bărbat trebuie să le facă până la 40 de ani"

9 aprilie, 2021
7 dano3 jpg jpeg

Fostul prezentator al emisiunii Survivor România va împlini 40 de ani pe data de 12 iunie, motiv pentru ca acesta să-şi reevalueze existenţa şi să pună pe hârtie toate lucrurile importante pe care le-a bifat sau nu până la schimbarea prefixului.

Dan susţine că a întocmit această listă cu gândul la fiul lui, un băieţel de doi ani, la ce şi-ar dori ca el să facă şi să devină: "un bărbat împlinit, puternic, dar şi elegant şi atent. Pe unele dintre lucrurile acestea le-am făcut şi eu, pe altele mi-am dorit, dar nu am avut timpul, posibilitatea sau îndrăzneala".

2 cruceru3 jpg jpeg

Iată ce ar trebui să facă orice bărbat până la vârsta de 40 de ani, în concepţia şi în cuvintele vedetei TV.

1. Câştigă o medalie! Indiferent cât de neimportantă este competiţia, să ridici un trofeu deasupra capului este o senzaţie extraordinară.

2. Fă-i un cadou extravagant partenerei! La momentul potrivit, când vei simţi că ai lângă tine pe cineva minunat, surprinde-o cu ceva ieşit din comun. Dacă simţi că merită, cumpără-i ceva ce nu şi-ar permite! Ea se va simţi preţuită, iar tu deosebit de mândru că ai făcut-o fericită.

3. Sărut-o pe neaşteptate! Ia-o de la serviciu şi du-o la o cină surpriză! Urcaţi-vă în maşină şi plecaţi într-o vacanţă pe nepregătite! Le scriu pe toate aici. Sunt gesturi care te clădesc în ochii ei ca un bărbat atent, aventuros, iubitor. Iubeşte-o!

4. Sari cu paraşuta! Sau cu coarda! Sau fă o nebunie din asta care îţi paralizează corpul de adrenalină. Crede-mă vei înţelege cu adevărat la ce mă refer de abia după ce vei fi sărit în gol. E fabulos!

5. Fă un copil! Fii lângă el, vezi cum creşte! Arată-i dragostea ta şi lasă-l să te iubească! Sunt sentimente unice.

6. Mergi pe un vârf de munte îndepărtat sau în deşert sau în Marea Caraibilor! Descoperă lumea. Pas cu pas. Atât cât poţi, atât cât îţi permiţi. Dar transformă visul de a călători în realitate.

6 dan8 jpg jpeg

7. Sună-ţi părinţii şi spune-le că ţi-e dor de ei. Vizitează-i, lor sigur le e dor de tine! Nu o dată până la 40, nici o dată pe an, ci cât de des poţi. Pentru ei, oricum, nu va fi suficient, dar măcar vei putea să-i vezi îmbătrânind.

8. Fă o petrecere de pomină! Una dintr-aia de o vei ţine minte toată viaţa. Să te lauzi copiilor cu aventurile tale, atunci când vor avea propriile petreceri. Şi să te simţi cel mai tare om din lume. Se va întâmpla asta doar pentru câteva ore, dar tot va fi senzaţional.

9. Scrie o carte! Sau un blog sau lasă ceva în urma ta, din care şi alţii au ce învăţa. E nemaipomenit să studiezi suficient, cât să dai şi altora din cunoştinţele tale. Uneori, a-i învăţa pe alţii îţi poate oferi satisfacţii mai mari decât orice altceva pe lumea asta.

10. Uită de toate cele pe care le construieşti şi ia o pauză în cel mai umil loc cu putinţă. Revino la origini, scapă de confort, stres, lux, tehnologie! Meditează, roagă-te, regăseşte-te pe tine! Singur, în pustietate, în modestie. Măcar o dată în viaţă trebuie să faci asta!



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg