Dan Negru revine pe sticlă cu un proiect consacrat. Când poate fi văzut

17 mai, 2021
1 dan1 jpg jpeg

Dan Negru revine sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1, cu un nou sezon Next Star, şi cu o nouă generaţie de copii talentaţi şi curajoşi.

În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în faţa celor de acasă, dar şi a juraţilor, Loredana, Ştefan Bănică şi Dorian Popa, unii dintre cei mai talentaţi copii ai României. Co-prezentator este Şerban Copoţ, care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenţi şi de părinţii lor.

„Copiii pe care i-am prezentat la Next Star acum 10 ani, azi sunt oameni în toată firea care vor duce cu ei amintirea scenei Next Star. Atunci când am început acest proiect, acum 10 ani, mi-am propus să construiesc amintiri în sufletele copiilor. Zic eu că am reuşit! Ne revedem în fiecare sâmbătă!”, a declarat Dan Negru.

Cum vor interacţiona la masa juriului Loredana, Ştefan Bănică şi Dorian Popa rămâne de văzut.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg