Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, în vacanţă cu rulota

16 martie, 2016
Cele două vedete nu ezite să îşi arate fericirea pe site urile de socializare jpeg

Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur

Şi-au dorit de mult timp o astfel de experienţă, iar acum ea a devenit şi realizabilă.

Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur formează un cuplu frumos, vesel şi discret. Din când în când, cântăreaţa şi actorul ne mai lasă să tragem cu ochiul în intimitatea lor, atât de frumos decorată cu poveşti de familie cu cei doi copii ai lor, Kadri (8 luni) şi Sofia (9 ani), şi cu animalele lor de companie.

Dana Nălbaru alături de copiii ei, Kadri şi Sofia.

Acum, toată trupa a pornit în cea mai tare excursie de până acum, prin ţară cu rulota. „De când ne-am cunoscut am început să vorbim despre cât de mult ne-ar plăcea să plecăm cu rulota prin ţară sau Europa. Mereu au fost alte priorităţi. Mereu am amânat. De data asta, am pus totul pe hold şi am plecat... “, a scris Dana Nălbaru pe pagina ei de socializare.

„Suntem încântaţi cu toţii şi am avut o noapte liniştită. Chiar şi Kadri s-a trezit doar de două ori azi noapte, iar dimineaţa am făcut o plimbare printre brânduşe, acolo unde ne-am oprit. Aer curat, pădure şi flori de primăvară. Suntem toti 4 şi ne e bine“, a mai povestit fosta solistă a trupei Hi-Q în mesajul postat pe contul ei de Facebook.

Vacanţă cu rulota.

Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur nu sunt singurul cuplu de vedete care au plecat în vacanţă cu rulota. După căsătorie, Dana Rogoz şi soţul ei, regizorul Radu Dragomir, au avut parte de-o experienţă asemănătoare, petrecându-şi luna de miere în rulotă, prin Europa.

Dana Rogoz a traversat Europa cu rulota.

image


Recente pe Ok! Magazine

Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg