Dana Săvuică a vorbit în premieră despre divorţ

29 ianuarie, 2016
Dana Savuica jpeg

Subiectul despărţirii vedetei de soţ a tot planat în ultimele luni, dar acum avem şi varianta reală a celor petrecute în ultimul timp între cei doi.

image

Dana Săvuică (46) a evitat, în tot acest timp, să facă orice fel de declaraţii pe marginea divorţului său, mai ales că anii trecuţi vorbea despre cât de fericită este în căsnicia sa cu Răzvan Stanciu (48) şi nu şi-ar fi dorit ca un astfel de eveniment să fie disecat la maximum de presă.

Acum, însă, că lucrurile s-au clarificat între ea şi fostul ei soţ, vedeta a ţinut să facă unele clarificări, prin intermediul unui amplu mesaj postat pe pagina ei de socializare.

„Cred că a sosit momentul să spun lucrurilor pe nume“, îşi începe ea mărturisiea. „Am considerat că o parte din viaţa mea privată ar trebui să rămână exact aşa... privată. Cu toate acestea, am observat că speculaţiile din presă au creat confuzie totală, lucru care mi-a convenit la un moment dat, pentru că ne-a lăsat să facem pasul fără să se ştie exact când şi cum...“, a punctat ea.

Dana Săvuică şi Răzvan Stanciu au fost căsătoriţi 25 de ani.

„Dar, acum că a trecut ceva timp de la acest pas şi pentru că îmi asum poziţia de persoană publică, pentru că îmi respect publicul, fanii şi prietenii virtuali, pentru că nu am nimic de ascuns, dar mi-am dorit să ies la înaintare atunci când am simţit că sunt pregătită, declar cinstit aici următoarele lucruri care s-au întâmplat în viaţa mea: -în luna decembrie am divorţat pe cale amiabilă, la notar. -motivele le vom ţine pentru noi, făcându-ne promisiunea să nu vorbim urât unul de altul, întrucât am avut o relaţie frumoasă, cu dragoste şi pasiune, avem un copil frumos şi familii care trebuie respectate şi protejate. -nu ne-a fost deloc uşor să încheiem relaţia noastra de 25 de ani. -după ce am vândut casa în care am trăit zece ani, eu m-am mutat într-un apartament al familiei mele, urmând să-mi caut o locuinţă în viitorul apropiat. -foarte puţini prieteni au ştiut ce s-a întâmplat şi, din ceea ce a apărut în presă pe parcursul anului trecut, îmi dau seama că niciunul dintre ei nu a vorbit cu presa şi, pe această cale, le mulţumesc mult. Le mulţumesc pentru discreţie, pentru implicare, pentru că le pasă, pentru ca au grijă de mine să îmi ofere activitate, pentru invitaţiile lor la film, restaurante, plimbări în parc, plimbari în lume etc. -le mulţumesc producătorilor şi prezentatorilor TV care au înţeles şi au respectat decizia mea de a nu face tam-tam mediatic din viaţa mea“.

Citeşte şi:

Dana Săvuică şi soţul ei şi-au reînnoit jurămintele

„Îi înţeleg pe jurnalişti că vor să caute senzaţionalul în acest subiect. Nu este nimic senzaţional. Aşa e viaţa. Viaţa bate filmul. Din păcate, multe căsnicii se destramă, dar amintirile rămân. Ale mele sunt unele frumoase, pe care le-am împărtăşit presei şi pe conturile mele de socializare atunci când eram fericită. Voi continua să postez pe Facebook lucrurile frumoase din viaţa mea. Voi zâmbi mereu, voi trăi fiecare clipă frumos. Bineînţeles că uneori, în spatele acelui zâmbet se ascunde poate o supărare, o tristeţe, dar eu îmi doresc tare mult să mă motivez, să mă energizez cu imagini frumoase. Măcar aici, în lumea asta virtuala. Aşa că, pentru voi, cei care mi-aţi oferit votul vostru de încredere, vă declar că mă bucur că existaţi în viaţa mea şi vă mulţumesc pentru comentarii, propuneri, sfaturi şi pentru simplul LIKE pe care mi-l oferiţi. Este atât de important să nu te simţi singur într-o mare de oameni!“, şi-a încheiat Dana Săvuică mesajul pentru fani şi pentru presă.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG