Interviu

Dani Oţil: „Relaţia cu Mihaela m-a ridicat ca om“

Dani Oţil: „Relaţia cu Mihaela m-a ridicat ca om“

Unde dragoste nu e, nimic nu e. În showbiz, după dragoste, rămâne cinic şi restructurant marketingul. Exerciţiul marketingului.

Nu ştiu cum a trăit anii aceştia, dar felul în care a încheiat cei şase ani de poveste cu Mi­haela Rădulescu spune că avem de-a face cu un nou Dani. La cei şase se adaugă zece ani de televiziune. Azi este ambasador al campaniei Wings for life-World Run, pentru atragerea atenţiei asupra problemelor de coloană verte­brală. Nu sunt dintre fanii lui, dar în zece ani de televiziune, care te tot apleacă, el a stat bine cu coloana vertebrală. D-aia zic.

Mă tot gândeam la interviul acesta cu tine... Câţi ani de matinale ai?

Dani Oţil În televiziune, şapte la Antena 1 şi mai avem doi la Naţional TV. Noi de la 18 ani n-am prea stat în pat dimineaţa. Am mai făcut şi ani de radio la Timişoara. Dar e totuşi un mit că oamenii de matinal se trezesc la patru dimi­neaţa. Ne trezim acum pe la şase şi ceva.

Nu fac diferenţa între patru şi şase dimineaţa.

Tata s-a trezit la cinci, 25 de ani, şi nu i-a ridicat nimeni statuie. D-aia nici mie nu e ca­zul.

Tu trebuie să fii şi vioi la ora aia.

Avem 300 şi ceva de emisii pe an. Directul implică o formă de oboseală care, ca să ţi-o ex­plic, te trimite înapoi la liceu. La o teză la care ştiai. Ai învăţat.

N-am amintiri de genul ăsta.

Gândeşte-te la nişte colegi. Examenul la care ştii, dar simţi că nu ai timp să scrii tot. Atunci intervine un consum.

Erai genul care ştia la şcoală?

Da, am fost tocilar multă vreme. Mi-am meditat toţi prietenii. Inclusiv pe Răzvan. L-am trecut clasa de câteva ori. Sunt bun pedagog. La ştiinţe exacte mai ales. Vezi, la noi există şi o completare în echipă. Eu sunt pragmaticul. Eu ţin timpii. Ştiu publicităţile. Răzvan e vulcanicul.

Te mai şi saturi de el?

Uite că au trecut aproape 30 de ani şi nu ne-am săturat încă.

Sunteţi diferiţi. Păreţi cu preocupări diferite.

Păi extracurricular, nici nu stăm foarte mult împreu­nă. Deşi acum avem casele lipite. Nicio căsnicie nu mai durează 30 de ani, cât e prietenia mea cu Răzvan. Când mergem împreună prin ţară, de obicei eu conduc şi tre­buie să mai trag maşina pe dreapta, că nu mai văd dru­mul de râs.

Mi se pare că face glume mai bune ca tine.

La glume e de departe… Glumele mele sunt de altă for­mă. Am glume tăioase. Glume care dor. El e mai glumeţ ca mine. Recunosc.

Şi v-aţi mutat la casă. Ce diferenţă e?

În primul rând, sunt uimit că-n fiecare seară găsesc loc de parcare. Mă răvăşeşte. Şi doi, am un etaj pe care nu-l folosesc deloc. Eu m-am mutat de la garsonieră la casă. Am decis să mă mai mut pe câte un etaj, să ocup şi cele­lalte camere.

Celebra garsonieră.

Da. E de vânzare.

Cât ceri pe ea? Te întreb pentru că are şi poveste.

O dau gata încărcată. E ca la telefonul mobil. Acum are un pic de baterie. Nu mai trebuie formatat. În garsonieră, patul e deja formatat.

Apropos de pat şi dimineţi. Mai puteţi?

În ultima perioadă, ni s-au pus în faţă nişte proiecte mari de televiziune. Întotdeauna am fost întrebaţi dacă am renunţa la Neaţa pentru ele. Am stat ochi în ochi cu Răzvan de curând. Am convenit că în faza asta a vieţii, Neaţa ţine loc de prea multe ca să renunţăm la ea. Răs­punsul la întrebarea dacă mai putem: momentan, nu pu­tem fără.

Dar te-a consumat.

Florin Călinescu e primul om care a recunoscut într-o emisiune că un matinal consumă omul. Apoi Teo şi Mir­cea au recunoscut. Pe Brenciu nu l-am auzit încă, dar el ştie mai bine decât noi toţi. Te consumă biologic. Eşti un tip tocit. Nu ştiu dacă e reversibil. Am să descopăr asta pe la 40 şi ceva de ani, când o să fiu foarte bogat.

Acum nu eşti?

Eu am creditele în franci elveţieni. Oricât de bogat aş fi, acum valoarea mea e redusă la jumătate. N-am agonisit. N-am pus deoparte. Tot ce am e al băncii acum.

Probabil şi tu eşti al băncii.

Simt asta când mă mai duc acolo, că am toate conturile la o singură bancă. Văd privirea fetelor de la bancă. Simt că-mi mulţumesc din priviri că le plătesc salariile.

Nu vezi şi scepticismul? „Ăsta nu mai duce mult!“.

Încă nu. Ele îmi văd veniturile. De multe ori simţi că ai o relaţie cu fetele din bancă mai apropiată decât cu soţia. Soţia nu ştie ce venituri ai. Fata de la bancă ştie exact şi ce ai încasat şi pe ce i-ai dat.

Poate să aibă şi păreri. „Cheltuieşti cam mult“!

Ăsta e nivelul următor. Aici trebuie să facem şi dragos­te. Nu s-a ajuns la el.

Domnul ambasador!

Chiar aş vrea să-mi vorbeşti mai frumos acum.

Eşti ambasador la Wings for Life-World Run. Înţeleg că aici trebuie să alergi pentru a atrage atenţia asupra problemelor de coloană vertebrală.

E un eveniment sportiv. Nu merg să fac acte caritabile ca să mai port un costum în speranţa că o să se strângă nişte bani. Aici e o treabă mai pragmatică. Suntem zeci de mii de oameni pe planetă care pleacă în acelaşi minut în cursa asta care are loc pe 3 mai. Formatul cursei e unic. Nu există finish line. Nişte maşini care au GPS pe ele pleacă la 30 de minute după noi cu o viteză prestabilită. Când te depăşeşte maşina eşti scos din cursă. Anul acesta eu am echipa mea.

Eu am o memorie foarte bună. Îţi aduci aminte când am făcut ultimul interviu?

Da. Am spus ceva şi n-am respectat de atunci?

Când am făcut ultimul interviu, tocmai devenise oficială relaţia ta cu Mihaela Rădulescu.

Aşa de mult de atunci?

Te-a făcut mai important relaţia asta?

Da. M-a ridicat mult ca om. Şi probabil m-au văzut ochii care nu mă văzuseră până atunci. De la cei care s-au în­trebat şi încă se întreabă „Ce-a văzut la el, bă?“, până la cei care au descoperit în mine ceva ce n-ar fi citit niciodată. Ştii că în bibliotecă ai cărţi pe care nu le-ai deschis nicio­dată. Nu ţi-a plăcut cotorul. Cred că pentru mulţi am fost cartea aceea care poate avea coperta interesantă sau nici măcar. Cartea pe care n-ar fi deschis-o, dar au făcut-o mulţumită prefaţei. Sau omului care a făcut recenzia, Mihaela. Mă bucur că m-au răsfoit, chiar dacă mulţi nu m-au plăcut. „O carte de rahat. S-o facem cornete!“. Dar cred că sunt şi câţiva care au zis: „Ce bine că mi-a reco­mandat-o“. Mihaela a fost omul cu recomandarea.

Şi scrie bine.

Da. Tocmai am dat cuiva un pasaj al ei drept exemplu. Era despre lucrurile simple.

Să n-o luăm doar propriu-zis. Mă legasem cu metafora ta.

Mihaela face foarte multe lucruri bine. Chiar ieri am vorbit cu ea. Are nişte planuri măreţe şi cred că o s-o ajut în povestea asta.

Vorbeam despre emisiunea ta şi-mi spuneai că acolo nu trebuie să te ascunzi. Că formatul e să fii cum eşti la momentul acela. Povestea asta a mai trebuit ascunsă.

Când vin prietenii la tine acasă, dacă soţia nu e acasă, poţi să pui o farfurie pe masă şi să anunţi că e reţeta ei. Dacă se sparge o vază şi tu eşti îmbufnat că e de la soţia ta, o aduci a doua oară în discuţie. De la a treia sau a patra aducere în discuţie, invitaţii încep să fie obosiţi de asta. Eu nici de faţă cu prietenii mei nu povestesc despre relaţiile mele.

A părut că nu te-a afectat aşa mult finalul poveştii acesteia. Sau poate n-am fost eu atent.

Aş vrea să nu dezvolt foarte mult cât de rău m-a afectat.

Da, nici eu n-aş vrea să dezvolţi.

Dar dacă a părut înseamnă că sunt un bun profesi­onist. Sigur că emisiunea e una sinceră, în care oame­nii îşi pun pe tapet trăirile, dar totuşi, când te duci la chirurg să-ţi rezolve genunchiul, sper că nu te intere­seză dacă s-a despărţit recent de prietena lui. Iar dacă se vede, cred că tu, ca pacient, ai fi disperat. Nimeni n-ar vrea să-mi tremure mâna pe bisturiu. Mâna mea e încă stabilă.

Vorbeam despre succes în relaţia cu egoul tău. E complicat să nu te schimbe. Mihaela Rădulescu e un personaj public important. Nu te-a schimbat faptul că ai avut această relaţie cu ea? Nu te-a făcut important şi în relaţia cu tine?

O lungă perioadă de timp cred că am fost aşa, un pic umflat. Eram ca grăsuţul care trece prin faţa oglinzii după două ore de sală: „Ia uite, s-a lucrat ceva biceps!“. Dar ea a avut grijă să mă aducă la loc. Mi-a amintit în fiecare zi cine sunt. După care a fost o perioadă intere­santă. Noi şi glumeam pe tema asta. Se schimbase, după vreo trei ani, optica ziarelor. Începuse şi un mic război împotriva ei. Şi a fost foarte interesant că în loc să fiu eu iubitul Mihaelei Rădulescu, titrau invers. Mihaela Rădulescu, iubita lui Dani Oţil. A fost un an hilar.

Făcând recurs la momentul acela în care ne-am văzut: să fie cinci ani?

Vreo şase.

Atunci te deranja că erai perceput ca un puşti.

Da. Eu sunt mai mare ca Nadal cu şase ani. Şi Nadal l-a bătut pe Djokovic de tânăr. Era campionul lumii şi nimeni nu zicea: „Ce-a făcut puştiul ăsta!“. La vâr­sta respectivă, mulţi sportivi se retrăgeau. Fuseseră campioni mondiali. Niciodată nu i s-a spus cum mi-a spus mie o doamnă a televiziunii româneşti „un puşti cordit, abia i-a mijit mustaţa“.

Ce doamnă?

Nu contează. Cert este că despre ea nu prea s-a mai auzit nimic. Niciodată n-a fost catalogat puşti un domn care făcea ceva. Dar să mă faci puşti la 30 de ani era hilar. Atunci. Dar după o vreme începuse să mi se pară măgu­litor. Părea că am creme foarte bune acasă. Bine, recunosc, mai foloseam şi din cremele ei. Noi aveam o glumă în casă. Tot timpul, după ce ne îmbră­cam să plecăm în oraş, Mihaela între­ba: „Auzi, poţi să pari şi tu cu zece ani mai bătrân?“. Uite, acum s-a schimbat macazul. Am trecut de 33 şi după 33, vârsta lui Iisus, începi să vrei să pari mai tânăr. Până acum am tot vrut să par mai bătrân.

Zicea cineva, nu spun cine, persoană importantă, că după 33 de ani îţi trebuie motive serioase să trăieşti.

Da. Nu sunt în faza aia.

Nu eşti în faza motivelor serioase?

Nu apropo de vârstă. Şi eu, şi Răzvan, suntem năs­cuţi în august 1980. La 15 zile distanţă. Ne gândeam că noi am ars nişte etape prea repede şi întotdeauna am fost consideraţi „ăia micii“. Am lucrat în radio de foarte tineri şi ni s-au dat responsabilităţi serioase de atunci. Am fost făcuţi şefi. La 20 de ani şi un pic, aveam subalterni. Încercam să ne ascundem sărăcia şi mahmureala faţă de subalterni şi ei aveau proble­me cu preţul pamperşilor şi a gigacaloriei. Acum, balanţa s-a mai înclinat. Avem oameni mai tineri ca noi. Care abia au intrat în televiziune şi încercăm să-i strunjim. Nu strunim. Şi sper că au început să ne ia în serios. Sper că ne cred şi pe noi oameni mari în sfârşit. Am avut mult timp problema asta.

O altă problemă. Noua ta relaţie se va gândi: „Pe aici a trecut Mihaela Rădulescu!“.

Se cheamă ştachetă.

Cum o descurci?

Momentan, nu ştiu cum o să arate. Când va fi o fată cu gânduri serioase cu mine, o s-o scot la masă, aici peste drum. Ştii, foarte aproape de locul aces­ta, când nimeni nu ştia de relaţia mea cu Mihaela, ieşeam împreună la masă. Mâncam în fiecare zi şi citeam ziarele care spuneau cu cine mai e Mihaela. Mâncam în acelaşi loc în fiecare zi. Revenind. Când va fi, o să ieşim la o masă toţi.

Toţi?

Toţi, adică trei. Şi cu Mihaela.

Aşa a fost şi cu Brenciu. Când v-a predat matinalul la Antena1.

Exact. Şi uite ce bine ne-a ieşit.

Tu ai această prietenie veche cu Răzvan. Sunteţi comparabili. El are o familie, copii...

Crede-mă, sunt înconjurat des de copii. Am o pa­siune pentru ei. Mai ales pentru fetiţe, nu ştiu de ce. M-am lipit aşa, de ele. Până acum vreo trei ani nu m-am gândit niciodată că vreau să am o fetiţă. M-am gândit că vreau să am băieţi. Să mergem îm­preună pe munte. Mulţumesc cerului că nu trăiesc într-un bloc cu babe care să mă tot întrebe când fac copii. Iar mama nu are voie să mă întrebe despre asta. Este strict interzis. Momentan nu am găsit portiţa spre un copil. Dar am s-o găsesc.

Foto: sorin stana. Stilist: Madena Pasăre; Vestimentaţie asigurată de magazinul Collective: Nike, Pepe Jeans, Scotch & Soda, Napapijri, Ralph Lauren; Mulţumim Pescariu Sports&Spa, strada Glodeni, nr. 3, Sector 2, Bucureşti.