Dăruieşte flori de Paşte! Artă sau tradiţie?

16 aprilie, 2021
1 flori9 jpg jpeg

De Paşte, floraria Maison d`Or din Bucuresti lansează o provocare: a dărui flori cu prilejul cele mai importante sărbători a creştinătăţii este o artă sau o tradiţie? Citeşte până la final şi vei afla!

Sfintele Sărbători ale Paştelui nu înseamnă doar bucuria de a avea mese îmbelşugate şi de a ne reuni în familie, ci şi îndeplinirea unor tradiţii vechi, pline de însemnătate. Săptămâna Mare este plină de tradiţii şi de obiceiuri care urmăresc patimile Mântuitorului. În fiecare seară are loc denia, o slujbă specială la biserică la care oamenii participă pentru a se apropia de divinitate. După cum probabil îţi aminteşti, atunci când eram copii, bunicii noştri ne dădeau flori de primăvară pentru a le duce la biserică.

Prin definiţie, Paştele este o sărbătoare a dăruirii, a iubirii, a noilor începuturi şi a sufletului, iar toate aceste caracteristici capătă noi valenţe prin miracolul pe care îl sărbătorim de 2000 de ani.

Dăruieşte iubire prin florile de Paşte

Începând cu ziua de Joia Mare, toţi creştinii începi să facă pregătirile pentru marea sărbătoare. În această zi se vopsesc ouăle, în diferite culori, dar cu preponderenţă în roşu. Acestea vor fi ciocnite şi consumate în Duminica Paştilor, alături de cei dragi la masa.

În unele zone se păstrează tradiţia conform căreia, primăvara, gazda acestei mari sărbători, ne dăruieşte mireasma ei prin florile frumoase care înfloresc. Tinerii cumpărau buchete de flori pe care le dăruiau fetelor în schimbul unui ou roşu. În noaptea de Înviere, florile sunt aşezată în coşul tradiţional de Paşte şi sunt sfinţite la biserică.

În mare parte din ţara noastră, florile pe care le ducem spre a fi sfinţite se aşează la icoanele caselor noastre pentru a aduce sănătate şi noroc.

Aşadar, florile au o importanţă deosebită şi în ziua Pastelui, iar această tradiţie se păstrează de ani de zile. De Paşte, dăruim flori oamenilor dragi pe care îi iubim, tocmai pentru a oferi un dar de suflet, plin de frumos.

Cele mai potrivite flori de Paşte

Pentru a alege un buchet sau un aranjament floral potrivit pentru această sărbătoare ai în vedere următoarele idei:

Buchet format din lalele multicolore – lalelele sunt cele mai minunate flori ale primăverii şi sunt îndrăgite de toată lumea datorită aspectului lor, al parfumului deosebit şi al cromaticii vii. Dăruieşte un buchet de lalele unei persoane care prefera lucruri simple, dar de efect.

Buchetul alb – albul este culoare purităţii şi al luminii Pascale. Alege un buchet compus din narcise albe în care mai poţi adăuga şi câţiva crini, florile creştinătăţii.

O cutie cu flori – atunci când aleg o cutie cu flori o faci pentru aspectul ei elegant. În acest caz, alege florile preferate şi aşează-le pe masa de Paşte pentru că va arăta foarte bine.

de la Maison D'or şi bucura-te de magia sărbătorilor Pascale.

 Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/aranjarea-mesei-pus-masa-ornament-decora-iune-169190/



Recente pe Ok! Magazine

andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg