De ce a pus George Clooney mâncare în sutienul fostei lui iubite, Kelly Preston? Are de-a face cu porcul Max, pe care i-l făcuse cadou

Actualizat:
1 clooney preston profimedia 0584372005 jpg jpeg

Înainte de-a se însura cu Amal, George a avut numeroase relaţii sentimentale, pe care nu le-a ascuns şi nici nu le-a negat vreodată. Una dintre aceste idile a fost cu regretata actriţă Kelly Preston, care a devenit ulterior soţia lui John Travolta.

Kelly era deja cunoscută pe la finalul anilor '80, când şi-a început relaţia cu Clooney. În schimb, actorul de-abia dacă apărea prin sitcomuri ca Roseanne la acea vreme şi nu se bucura încă de succesul nebun pe care-l are acum la Hollywood. Totuşi diferenţa de notorietate dintre cei doi actori n-a fost un impediment pentru cei care au format un cuplu frumos timp de doi ani.

Dar cum a cucerit-o Clooney pe Kelly Preston?

A luat-o la o plimbare pe motocicleta lui, Harley Davidson, lucru care a încântat-o pe Kelly peste măsură, după cum ne informează The Mirror. Cele două vedete s-au cunoscut la o petrecere dată de impresariul lor comun şi, cu toate că actriţa se afla în plin proces de divorţ de actorul Kevin Gage, nu i-a putut rezista şarmantului coleg de breaslă.

Îndrăgostiţi până peste cap, Kelly şi George s-au  mutat la scurt timp împreună, iar Clooney spunea, la acea vreme, că relaţia lui cu Preston era „cel mai important lucru din viaţa mea”.

Despărţirea

Totuşi, în ciuda sentimentelor puternice pe care le aveau, amorezii s-au despărţit în 1989. La scurt timp după aceea, Preston s-a logodit cu Charlie Sheen, iar Clooney s-a însurat cu Talia Balsam, cu care a şi rămas timp de trei ani şi jumătate. Şi-au găsit amândoi jumătatea mai târziu în viaţă. Ea a fost măritată cu John Travolta timp de 28 de ani, până la dispariţia ei definitivă, iar el este însurat cu Amal încă din 2014.

Pe vremea când cei doi actori mai locuiau încă împreună, George s-a decis să-i facă iubitei lui Kelly un cadou romantic – un porcuşor vietnamez pe nume Max. Din păcate, Preston n-a apreciat prea mult darul. Şi, cum animăluţului îi era frică de ea, actorul s-a gândit că trebuia să facă în aşa fel, încât să-i împrietenească pe cei doi. „Max nici măcar nu se apropia de ea, aşa că i-am pus mâncare în sutienul lui Kelly. El ar face orice pentru mâncare!...”, spunea Clooney pe-atunci.  

Cel mai probabil trucul nu a funcţionat, pentru că George a primit custodia lui Max după despărţirea de Preston. Mai mult, actorul a dezvoltat o relaţie destul de apropiată cu animalul lui neobişnuit de companie, declarând prin toată presa că Max era „cea mai îndelungată relaţie din viaţa mea”.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg