De ce l-a trimis Prinţul Charles pe fiul lui cel mic, Harry, într-un centru de reabilitare în 2002?

24 iulie, 2018
printul harry jpeg

Puţini sunt cei care ştiu că înainte să se căsătorească cu Meghan Markle, Prinţul Harry a fost un burlac convins şi-ncă unul care făcea probleme la Palat. Indiscreţiile constante şi acţiunile lui scandaloase umbreau reputaţia familiei regale, motiv pentru care Regina Elisabeta şi Prinţul Charles au pus piciorul în prag şi l-au obligat să-şi ia în serios rolul de prinţ al Marii Britanii.

Prinţul Harry a fost într-un centru de reabilitare

Moartea mamei sale a fost un eveniment care l-a marcat pe băieţelul de 12 ani. În anii ce-au trecut după pierderea Prinţesei Diana, Harry a încercat să-şi găsească locul în lume. Din păcate, calea aleasă nu a fost tocmai una bună. Petreceri nebune, fotografii scandaloase apărute în presă, costumarea în nazist, mită dată pentru a trece un examen, etc., toate acestea l-au făcut pe tatăl lui să ia măsuri.

Un episod, în mod special, l-a făcut pe Prinţul Charles să-şi trimită fiul într-un centru de reabilitare! În 2002, Harry a fost nevoit să petreacă o zi întreagă la Featherstone Lodge Rehabilitation Centre pentru a învăţa despre pericolele consumului de marijuana, dar şi despre dependenţa de droguri. ”Ne-a ajuns la cunoştinţă că, în câteva ocazii diferite, vara trecută, Prinţul Harry a consumat cannabis. Nu are o problemă serioasă, însă a consumat acest drog”, declara, pe atunci, un oficial înalt de la Palatul St. James.

Prinţul Harry, 2008, în Lesotho

Chipurile, Harry a ascultat poveştile cutremurătoare ale unor dependenţi de doguri şi a conştientizat pericolul la care se expunea. ”Prinţul Harry a mers, pentru o zi, la Featherstone Lodge pentru a învăţa despre posibilele consecinţe ale consumului de cannabis. Prinţul de Wales a considerat că experienţa l-ar şoca şi educa. Un număr mare de consumatori de heroină i-a declarat Prinţului de Wales că au început cu cannabisul. Această situaţie problematică a fost rezolvată în sânul familiei regale, iar acum face parte din trecut”, se mai anunţat printr-un comunicat oficial dat publicităţii în 2002 de către Palatul St. James.



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton în alb, Profimedia jpg
Regele Frederik și Regina Mary, portret de gală PNG
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu în vizită la comunitățile dunărene   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpeg
Meghan Markle în doliu, Profimedia jpg
Printesa Beatrice   GettyImages 1251110853 jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Samuel Chatto, nepotul Prințesei Margret, s a apucat de olărit   Instagram 7 (4) jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0867585293 jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (1) jpg
Prințul Christian al Danemarcei Foto Instagram Casa Regală Daneză (2) jpg
Prințul Nikolaos al Greciei și Prințesa Tatiana Foto GettyImages (5) jpg
Kate Middleton, Prințesa Charlotte  foto   Getty jpg
Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0867505361 jpg
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Regele Juan Carlos la regata   profimedia 0857530431 jpg
FotoJet Harry și Louis jpg
Prinţesa Haya de Iordaniei si Sarah Ferguson la evenimentul Fundatiei Maiden Factor   Instagram (7) jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, GettyImages jpg