De ce Lady Di purta două ceasuri. Motivul are legătură cu Prinţul Charles

25 martie, 2020
4 diana2 jpg jpeg

Prinţesa Diana era faimoasă pentru căldura pe care o degaja în relaţie cu ceilalţi, dar şi pentru obiectele vestimentare pe care le purta şi cu care reuşea să facă întotdeauna spectacol. 

Cu toate acestea, în mai multe rânduri a fost văzută şi fotografiată cu două ceasuri pe mâna stângă. Nu purta niciodată mănuşi în public, pentru că în acest mod se simţea mai aproape de oameni, aşa că bijuteriile şi accesoriile ei erau întotdeauna vizibile. Lady Di se afişa pentru prima oară cu două ceasuri în 1981, în timp ce îl susţinea pe Charles, pe atunci logodnicului ei, care juca polo.

1 diana jpg jpeg

Ceasul subţire de aur era al ei, dar celălalt îi aparţinea lui Charles. Ea a mărturisit atunci că acesta era modul prin care alegea să îl susţină şi să îi ureze noroc. Acest gest aminteşte de un vechi obicei medieval, când fetele tinere legau curele de coiful cavalerului lor, acesta fiind gestul simbolic prin care încercau să îşi susţină alesul în competiţie. Astfel, tinerii se avântau în luptă cu gândul la cele pe care le lăsaseră acasă. Din păcate, căsătoria dintre Prinţul Charles şi Prinţesa Diana nu a fost una cu multă iubire, aşa cum sugera acest gest adorabil din primii ani ai relaţiei lor.

3 diana3 jpg jpeg

Lady Di şi Prinţul Charles au avut o căsnicie presărată cu numeroase infidelităţi. Cei doi au divorţat în 1996. La un an de la separare, frumoasa blondă şi-a găsit sfârşitul într-un accident de maşină.



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg