De ce nu mai are Simona Gherghe voie să rămână însărcinată. Ce mărturisiri a făcut prezentatoarea

12 aprilie, 2022
6 razvan12 jpg jpeg

A avut două sarcini cu probleme, de aceea, Simona Gherghe nu se mai gândeşte la al treilea copil.

Căsătorită cu Răzvan Săndulescu, prezentatoarea recunoaşte că nu spera să aibă doi copii.  Întrebată dacă îşi mai doreşte urmaşi, Simona a avut un răspuns pe măsură.

„Nu, suntem în formulă completă. În plus, nici nu mai am voie, am avut două sarcini dificile. Nu mă ajută nici vârsta: am 44 de ani. Oricum, la cât de greu am rămas însărcinată, nici măcar nu îndrăzneam să visez să am doi copii”, a mărturisit Simona Gherghe pe o reţea de socializare.

Cei mici au o relaţie specială.

“Am fost copil singur la părinţi. În copilărie, carevasăzică, m-am jucat mai mult singură. Ieşeam afară, cu cheia de gât (treaba asta va trebui să le-o explic într-o zi copiilor…), aveam amici, prieteni, colegi de şcoală, dar îmi amintesc mult de jocul de una singură. Cu păpuşile, de-a învăţătoarea, de-a gimnastică, de-a prezentatoarea, în apartamentul în care am crescut, când îi aşteptăm pe ai mei de la muncă. Nu prea ştiam să împart jucării, pentru că nu am avut cu cine. O vreme, mi-am dorit şi eu un frate sau o sora, apoi mi-a trecut. Probabil mă prinsesem eu că e bine şi să vină toate spre ţine…

Şi iată-mă, acum, adult fiind, martoră unei iubiri pe care nu am cunoscut-o. Ştiu cum e să-ţi iubeşţi bărbatul, cum e să-ti iubeşti până la adoraţie copiii, dar nu ştiu ce simt fraţii unul pentru altul. Mă uit la Ana şi Vlad, îi văd cât sunt de legaţi, cum întreabă mereu unul de altul… chiar primul lucru, dimineaţă. Îi văd cum se joacă, cum se şi bat, cum interacţionează, cum sunt unul pentru altul, unul lângă altul. Mi-am dorit enorm să am un copil. Nu aş fi îndrăznit niciodată să visez la doi. Şi totuşi sunt mamă de doi. Iar pentru ei, e magic că se au unul pe altul. O iubire pe viaţă! Iubirea de frate şi soră… O iubire pe care eu n-o s-o trăiesc niciodată, sunt doar martoră, zi de zi. Mă uit şi la Răzvan şi la sora lui, care sunt apropiaţi şi se ajută de fiecare dată, necondiţionat. Sper să fie la fel şi Ana şi Vlad. Mi-ar plăcea să-mi povestiţi şi voi cum aţi copilărit, alături de fraţi sau surori, cum s-a dezvoltat această relaţie specială, cum v-a ajutat şi cum v-a schimbat”, spune Simona Gherghe.  



Recente pe Ok! Magazine

RM 1920x1005 FB Event png
Revelion la Marriott  jpg
barman pentru o seara petrecere acasa jpg
Cum alegi corect destinația pentru nunta pe plajă ghid practic care îți economisește timp, bani și stres jpg
Cum gestionezi corect răceala și îți întărești organismul ghid complet pentru sezonul rece jpg
P112764 jpg
cum sa construiesti o trusa de machiaj compacta jpg
16 9 1 png
e1dbac7d55bbb9cacff43bcc0d71d15f72 jpg
Cum gătești mai eficient acasă și cum îți construiești propriul stil culinar jpg
femeie rochie de revelion petrecere confetti 3419692 jpg
casa racoroasa jpg
Pulover Reserved jpg
4 detalii care tranforma o cina intr o seara memorabila jpg
placi din policarbonat viu colorate jpg
cute family standing near christmas tree jpg
FOTO Facebook West Side Christmas Market
OKMAGAZINE sandy millar nuS2GDpCDoI unsplash jpg