De ce se teme Robbie Williams?

11 iulie, 2019
1 imagine okmagazine jpg jpeg

Legendarul cântăreţ britanic Robbie Williams şi-a angajat de curând gărzi de corp speciale, pentru a fi protejat de extratereştri, în cazul în care aceştia vor încerca să intre în legătură cu el, se arată în cadrul unui material publicat recent pe mediafax.ro. Potrivit sursei citate, fostul component al trupei Take That nu s-a sfiit să recunoască, în cadrul unei discuţii purtate cu Jo Wood, gazda podcast-ului ,,Alien Nation’’, că se teme de un eventual contact cu extratereştri:

"Motivul pentru care am cerut pază 24 de ore din 24 nu a fost pentru propria mea siguranţă, ci pentru că sunt speriat de ce s-ar putea întâmpla în jurul meu când aş fi singur". Mi-a fost întotdeauna teamă să vorbesc cu ei, pentru că acest lucru i-ar face reali, iar, dacă este numai în capul meu, va rămâne doar în capul meu"

Robbie Williams este cunoscut că fiind un mare pasionat de OZN-uri şi întâmplări cu extratereştri, fiind cunoscut faptul că s-a mutat în California, de unde porneşte de multe ori în expediţii destinate descoperirii unor eventuale OZN-uri.

Britanicul nu este singura vedetă care crede sau a crezut la un moment dat cu tărie în existenţa altor civilizaţii, de-a lungul timpului existând multe teorii lansate de alte staruri. Mick Jagger a declarat că a observat un OZN survolând cerul în timp ce se plimbă cu prietena sa prin Glastonbury. John Lenon, fostul component al trupei Beatles, a mărturisit în cadrul unui interviu că a fost vizitat de extratereştri chiar în apartamentul sau. Chiar şi celebrul boxer Muhammad Ali s-ar fi întâlnit cu extratereştrii în Central Park din New York, în timp ce efectua un antrenament de alergare, însă acesta nu a dorit să vorbească prea mult despre acest incident.

 Românii îl pot vedea pe Robbie Williams live la Cluj, pe 4 august

Considerat entertainer-ul numărul 1 mondial, Robbie Williams va concerta în această vară la Cluj, în cadrul celei de-a 5-a ediţii a celebrului festival de muzică EDM (Electronic Dance Music) Untold, alături de alte nume sonore precum Busta Rhymes, 3 Are Legend, Armin van Buuren, Martin Garrix, David Guetta şi mulţi alţii. În ciudă faptului că abia în această vară împlineşte 5 ani, Untold este deja considerat cel mai mare festival EDM din Europa de Est, astfel că nu e de mirare că cele 7.000 de abonamente (pentru toate cele 4 zile ale festivalului) puse la vânzare în etapa a 5-a s-au epuizat în doar câteva ore. Preţul unui abonament General Access este de 840 ron, iar un abonament VIP ajunge la 1790 ron. Ca şi în anii trecuţi, se poate ajunge la festival şi fără să plăteşti, asta în cazul în care te vei număra printre norocoşii câştigători ai pachetelor puse la bătaie de Vlad Cazino, Kaufland şi alţi sponsori de top ai ediţiei a 5-a Untold sau participi la campania Blood Network. Cei de la Vlad Cazino au pregătit o mulţime de promoţii prin care oferă chiar şi pachete VIP la Untold. De exemplu, în perioada 17-23 iunie, se vor acorda câte 5 bilete pe zi, noilor clienţi care depun la anumite ore, iar turneele de sloturi cu premii în pachete Untold continuă.



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG