De nerecunoscut! Schimbările radicale prin care au trecut starurile pop ale anilor ’90

1 decembrie, 2020

Am crescut, am dansat şi ne-am făcut playlist-ul de la petreceri cu muzica lor. Au trecut anii, iar pe ei îi regăsim, astăzi, cumplet schimbaţi. Cu mici excepţii, ce-i drept…

Shaggy Pe numele lui adevărat Orville Richard Burrell, jamaicanul ne aduna pe toţi pe ringul de dans, odată ce auzeam ritmurile hit-urilor Oh, Carolina sau Boombastic. Au trecut de-atunci vreo 27 de ani, deşi n-ai zice: starul reggae, ajuns la 51 de ani, pare veşnic tânăr, vesel şi solar ca în anii lui de glorie.

11 sha5 jpg jpeg

O glorie de pe urma căreia trăieşte bine şi acum, graţie colaborărilor cu nume mari ale momentului, printre care s-a strecurat, cum-necum, şi al nostru Costi Ioniţă. Căsătorit din 2014 cu Rebecca Packer, Shaggy are trei fiice din acest mariaj, pe lângă alţi doi băieţi dintr-o relaţie anterioară.

1 shaggy jpg jpeg

MC Hammer Stanley Kirk Burrell, pe numele lui adevărat, este rapperul care ne cânta şi ne îmbrăca la începutul deceniului ’90. În sensul că toţi încercau să-i copieze mişcările din clipul piesei U Can’t Touch This şi, maI mult, să se îmbrace ca el.

13 ham4 jpg jpeg

Anii au trecut, iar rapperul care domina muzica acum 30 de ani a luat calea Domnului, devenind predicator TV la sfârşitul anilor ’90. Căsătorit din anul 1985 şi tatăl a cinci copii, un Hammer de 58 de ani îmbină azi apariţiile lui plătite pe la diferite seminarii cu lansarea unor piese care nu se mai bucură de audienţele de altădată. De îmbrăcat, încă se mai îmbracă bine.

3 mam1 jpg jpeg

Vanilla Ice Odată, el chiar era pe cai mari. La începutul anilor ’90, mai exact, când lansa senzaţia Ice Ice Baby, se cocoţa pe topurile muzicale, făcea sex cu Madonna şi avea fani în toată lumea.

7 van2 jpg jpeg

Astăzi, trăieşte vremuri aproape anonime şi se recomandă după numele din buletin, mai puţin cunoscut de public: Robert Matthew Van Winkle. Financiar, nu stă deloc bine, dar se mai scoate prin concertele pe tipicul nostalgie după anii ’90, după ce, în 2015, a fost chiar prins furând dintr-o casă. Tată a trei copii şi căsătorit a doua oară, Ice stă încă bine pe fizic, chiar şi la cei 52 de ani ai săi.

8 van3 jpg jpeg

Natalie Imbruglia Sigur te numeri printre cei care fredonau, în 1997, versurile hit-ului ei, Torn. Miniona şi frumuşica australiancă n-a mai numărat, de atunci, vreun alt succes musical, dispărând, încetul cu încetul, din topurile muzicale. O regăsim, azi, la 45 de ani, în cea mai frumoasă etapă a vieţii ei: cea a maternităţii.

9 nat5 jpg jpeg

După un mariaj care s-a terminat acum 12 ani şi un hiatus destul de lung pe plan personal, Natalie a decis să devină mamă, chiar şi singură. Zis şi făcut. După ce a apelat la un donator de spermă, artista a născut, toamna trecută, un băieţel pe numele lui Max.

10 nato jpg jpeg

Lene Nystrøm (Aqua) În 1997, ea cânta şi se identifica cu o Barbie Girl. Este vorba despre superba solistă vocală a grupului danez de muzică dance Aqua. Căderea abruptă din topuri a acestei formaţii e posibil să aibă de-a face cu triunghiul amoros din sânul ei.

4 aqua jpg jpeg

Ei bine, Lene (46) a avut mai întâi o relaţie cu colegul ei, René (Ken din videoclipul Barbie Girl), apoi s-a căsătorit cu clăparul Søren, tatăl celor doi copii ai ei. În 2017, aceştia au divorţat şi au reluat aranjamentul lor muzical, cotinuând să cânte şi azi, pentru cine mai vrea să audă, versurile celebrei piese Barbie Girl.

5 ac2 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg