Dedurizarea inteligentă a apei, pentru aplicaţii variate - soluţii de la Ima Concept

21 octombrie, 2019
1 dedurizator 40 75 1 jpg jpeg

Ideea de a scapa de consistenţa calcaroasă a apei surâde oricui se confruntă cu probleme de acest tip. Există sisteme special concepute în acest sens, dedicate atât spaţiilor rezidenţiale, cât şi celor industriale.

Indiferent că e vorba despre dedurizarea apei în scop casnic, a celor ce vizează alimentările comunale, cabinete diverse sau clădiri industriale, Ima Concept vine cu soluţii inteligente: dedurizatoare apa profesionale, ce stau sub emblema brandului Expert Water, produse în SUA de compania Clack.

În funcţie de specificul fiecărei locaţii, Ima Concept vine cu soluţia de dedurizare potrivită. Sunt special concepute pentru a câştiga lupta cu impurităţi precum calcarul încăpăţânat care afectează calitatea apei şi se depune pe instalaţii, printre altele.

Pentru a determina tipul dedurizatorului potrivit, este necesară efectuarea unor analize, iar ImaConcept.ro pune la dispoziţia publicului interesat servicii de analiză a apei, efectuate după parametri bine determinaţi: duritatea apei, pH-ul, conţinutul de nitriţi şi nitraţi, de mangan, fier. Pentru locuitorii din Bucureşti probele de apă sunt realizate gratuit.

Problemele cauzate de apa dură şi cum acţionează un dedurizator apa Expert Water

Imediat după instalarea sistemului, duritatea apei începe să fie eliminată. Intră în această categorie apa cu un nivel al durităţii de cel mult 3 grade germane (specialiştii pot oferi lămuriri în acest sens). Există o serie de factori care trădează prezenţa calcarului în apă şi care indică nevoia de a instala un astfel de dispozitiv:

                * petele specifice de pe cabina de duş, de pe robineţi, pahare, veselă, dar şi deteriorarea diverselor obiecte de uz sanitar

                * rufe aspre şi decolorarea lor după spălare

                * robineţi şi ţevi înfundate

                *depuneri de piatră pe instalaţii, în boiler, pe haine, maşina de spălat vase

                *cantitatea mare de energie consumată de sistemul de încălzire, chiar şi blocaje întâlnite la nivelul ei: randament termic scăzut, facturi mai mari.

Dedurizatorul este cel care va face astfel de probleme să dispară. În cadrul paginii imaconcept.ro, publicul român găseşte toată gama de sisteme de dedurizare ce poate completa această nevoie, atât în cazul spaţiilor rezidenţiale, cât şi a celor industriale.

Cum acţionează mai exact un astfel de sistem? Este vorba despre capacitatea sa de a reţine ionii de calciu şi magneziu conţinuţi de apă, prin intermediul răşinei cationice din dotare. De asemenea dispune de o vană de control, modelul volumetric electronic automat în cazul modelelor Expert Water. Procesul de curăţare a apei  începe atunci când mediul filtrant este încărcat complet. Regenerarea se realizează fără a afecta în vreun fel consumul, ceea ce convine.

Pentru a avea siguranţa că dedurizatorul ales este potrivit, fiecare se va raporta la modul de a stabili momentul dedurizării. Poate fi vorba despre perioada de timp propriu-zisă dedicată procesului de dedurizare, de un volum pe care să îl atingă apa consumată sau de combinaţia între cei doi factori. Detalii cu privire la calculele statice ce pot fi efectuate în acest sens, respectiv pentru a face o alegere inspirată a dedurizatorului pot fi furnizate celor interesaţi de specialiştii ImaConcept.ro.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg