Agenda

Delia, Smiley şi Andreea Esca s-au distrat la concertul de lansare a albumului lui Feli FOTO&VIDEO

Delia, Smiley şi Andreea Esca s-au distrat la concertul de lansare a albumului lui Feli FOTO&VIDEO camera-retro icon Vezi galeria 29 poze

Teatrul Metropolis a găzduit concertul în cadrul căruia artista şi-a prezentat prima colecţie de melodii, "Eu sunt Feli".

Feli Donose a lansat primul ei album, „Eu sunt Feli”, în cadrul unui eveniment impresionant şi foarte emoţionant, alături de peste 150 de invitaţi la Teatrul Metropolis şi 180.000 de oameni live pe Facebook. Primul album al artistei, care este deja pe locul al doilea în Itunes România, conţine şapte piese noi, dar şi piese cunoscute deja publicului, printre care ultimul single, "Acasă", "Creioane colorate", "Timpul" sau "Va urma".

„A fost o seară magică”, aşa cum o descrie chiar Feli. „În seară asta mi-am trăit visul cu ochii după 25 de ani. Nici nu puteam să îmi doresc să fac lansarea în alt loc. Mă aşteptăm să fiu mai oficială, să fie lumea mai oficială, dar nu a fost aşa.Tot ce am făcut, am făcut din suflet. Chiar m-am simţit acasă. Sunt bucuroasă că oamenii din sala sau de pe Facebook m-au văzut fix aşa cum sunt.”

Feli-copil, Feli-senzuală şi Feli-femeia puternică au fost ipostazele pe care artista le-a dezvăluit şi pe scenă, nu numai în piesele de pe album. Piesă de suflet a artistei, Creioane colorate, a fost cântată de Feli împreună cu un cor de treizeci de copii - BravissimoGuess Who, Connect-R şi Muse Quartet au urcat şi ei pe scenă alături de Feli. „E super talentată, ce pot să zic decât că e cea mai tare! Ştiam că va ajunge exact acolo unde merită, adică sus!”, o descrie Guess Who pe Feli.

„Sunt foarte mândru de Feli şi de toată echipa HaHaHa Production”, mărturiseşte Smiley după concertul lui Feli. „Cred că a fost un concert foarte reuşit. Nici nu îmi imaginăm altfel. Mi-am dorit că oamenii să o cunoască aşa cum o ştim noi şi cred că primul pas a fost făcut cu dreptul. Feli este un artist complet, iar evoluţia ei în cei trei ani la HaHaHa Production a fost fabuloasă. În seară asta am fost impresionat, ştiam că are emoţii mari, dar a ştiut cum să dozeze fiecare moment şi o ora jumătate de cântare a trecut fără să-mi dau seama”, adaugă Smiley.

Feli a avut parte şi de o surpriză: cele două prietene din copilărie au venit la lansare că să îi fie alături şi să o felicite. „ Una dintre ele a venit special din Germania, iar cealaltă de la Sibiu. Cea din Germania pleacă dimineaţă la aeroport, aşa că în noaptea asta o să mergem la mine acasă şi o să stăm la poveşti şi o să depănăm amintiri, o să ne bucurăm de momentul asta pe care îl visam împreună din copilărie”, povesteşte Feli.

Andreea Esca, Delia, Horia Brenciu, Irina Rimes, Damian Drăghici, Sore, Lidia Buble, Giulia, Jean Gavril, Silviu Pască, Jazzy Jo, Dorian, Noaptea Târziu, Like One, Dan Finţescu, Cotofan, Paul Damixie sunt doar câţiva dintre invitaţii speciali care au luat parte la concertul lui Feli.

Albumul „Eu sunt Feli” este disponibil pe toate magazinele digitale (https://Feli.lnk.to/EusuntFeliPR), iar CD-ul poate fi găsit în reţeaua Cărtureşti, magazinul Muzică, hastore.ro şi catmusic.ro.