Demi Moore şi fiica sa Scout Willis au făcut senzaţie la Săptămâna Modei de la Paris. Par mai degrabă două surori

Actualizat:
1 demi moore si fiica sa scout willis jpg jpeg

Demi Moore şi Scout Willis, fiica sa, au fost o apariţie de senzaţie în capitala Franţei şi a modei.

Cele două americance au delectat cu prezenţa lor, părând mai degrabă două surori decât mamă şi fiică. Demi este spectaculoasă, ca de obicei, şi a făcut o adevărată paradă a modei cu ţinutele sale atât la prezentările la care a participat din public, cât şi la restaurante.

Actriţa şi fiica sa au vrut să vadă colecţia nouă a designer-ului Stella McCartney pentru primăvara-vara 2022.

Cu această ocazie, Demi a optat pentru o salopetă neagră cu un decolteu extrem de îndrăzneţ, care i-a pus în valoare bustul sexy. Actriţa radiază în ultimul timp, pe fundalul zvonurilor legate de ea şi John Travolta, cum că o relaţie s-ar fi înfiripat între ei.

Demi a petrecut mult timp în Europa în vara aceasta. S-a delectat cu plajele din Grecia şi Italia, iar la Veneţia chiar a luat masa cu un tânăr misterios.

Nu este prima dată când Demi participă la Săptămâna Modei de la Paris. Iar cu câteva zile înainte, superba actriţă a participat la Săptămâna Modei de la Milano, unde s-a remarcat cu o ţinută specială şi sexy Fendi by Versace.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg