Gossip

Demi Moore trece în extrema cealaltă

După ce s-a iubit numai cu tineri, iar unul dintre ei, actorul Ashton Kutcher, a părăsit-o după mai mulţi ani de căsnicie, actriţa s-a săturat de „puştii imaturi“ şi-şi doreşte o relaţie cu un om responsabil.


Actriţa Demi Moore spune că nu va mai avea niciodată relaţii cu bărbaţi mai tineri decât ea, pentru că şi-a pierdut încrederea în sine din cauza diferenţelor de vârstă.

Moore, în vârstă de 50 de ani, a trecut printr-o perioadă foarte dificilă după despărţirea de soţul ei, Ashton Kutcher, care acum are o relaţie cu actriţa Mila Kunis. Kutcher, cu 15 ani mai tânăr decât Demi Moore, şi-a înşelat soţia chiar în ziua în care sărbătoreau şase ani de căsnicie, cu o chelneriţă, care apoi a vorbit în presă despre noaptea lor toridă.

Ea şi-a regăsit însă zâmbetul alături de noul ei iubit, Peter Morton (60), care este, de altfel, tatăl unei alte cuceriri de-a ei, Harry Morton, în vârstă de 31 de ani.

„Întotdeauna a preferat tinerii şi, în cele din urmă, şi-a pierdut încrederea în ea“, a declarat o sursă apropiată actriţei pentru publicaţia Heat. „Astăzi, ea a întâlnit pe cineva cu care se simte încrezătoare în propriile forţe“, a adăugat aceeaşi sursă.

Foto: Reuters