News

Depistarea alergiilor alimentare la bebeluşi

Depistarea alergiilor alimentare la bebeluşi

Alergiile alimentare reprezintă reacţia anormală şi disproporţionată a sistemului imunitar în faţa unui element alimentar cu potenţial alergen. Termenul medical  folosit în actualitate  a fost introdus în medicină încă din anul 1906,  de către medicul Clemens von Pirquet.

 

Alergia alimentară

Când organismul intră în contact cu un element  alergen, se produce anticorpul specific-IgE. Rolul acestuia este  de a susţine organismul în lupta cu elementul neacceptat. Anticorpii se ataşează celulelor din sânge denumite mastocite, iar alergenii se ataşează anticorpilor. Astfel se produce eliberarea  în sânge a unei  serii  de substanţe, cea mai importantă fiind  histamina. Histamina este răspunzătoare de apariţia reacţiilor alergice specifice, anunţând astfel existenţa  unui  fond alergic sau o sensibilitate crescută  în faţa unui alergen.

Alergiile se pot manifesta pe toate palierele de hrana copii, încă de la cele mai fragede vârste,  astfel că se impune acordarea unei atenţii mărite oricărei reacţii si controlul de specialitate.

 

Manifestarea reacţiilor alergice

Un fond alergic se poate depista  încă de la naştere, nou-născutul  alergic reacţionând  nu doar la posibili alergeni alimentari conţinuţi în laptele matern sau în  formulele de lapte praf, ci şi la cei inhalaţi sau care îi intră  în contact cu pielea.  Reacţiile alergice la bebeluşi sunt caracterizate prin  erupţiile cutanate, înroşirea buzelor şi a zonei din  jurul guriţei.

Pot apărea vărsături, dureri  de burtică, balonare,  scaun moale  cu mucozităţi sau constipaţie. În cazurile severe, pot apărea  chiar umflături la nivelul feţei şi respiraţie groaie. O alergie severă, generează reacţii severe, respectiv şocul  anafilactic, un  context nedorit care se poate manifesta chiar  şi în cazul  bebeluşilor.

 

Cum evităm reacţiile alergice la copii

Cea mai bună cale prin care se  previne  o reacţie alergică alimentară,  este  aceea de a evita ingerarea alergenului, astfel că imediat ce medicul alergolog confirma pe baza testelor efectuate manifestrea unei alergii la un anumit aliment, acesta nu va mai fi administrat copilului. Parinţii şi cei care supraveghează copilul au datoria de a se asigura ca cel mic nu va mai intra în contact cu alimentul respectiv. La recomandarea medicului alergolog se pot administra medicamente  antihistaminice, acestea reprezentând o cale prin care se poate  preveni apariţia reacţiilorr  alergice. Acest  tip de medicamente se  poate  administra zilnic  sau doar dacă este  nevoie, dimamica administrarii fiind stabilită de către  medicul alergolog.  Părinţii unui copil cu fond  alergic au datoria de  avea la îndemână un kit de intervenţie şi de a efectua periodic controale medicale.

Administrarea antihistaminicelor care pot fi procurate accesând farmacie online, evitarea administrarii alimentului interzis şi găsirea altor variante de hrană, vor poziţiona copilul în siguranţă în raport cu fondul alergic manifestat.

 

 

 

 

 

 

Comentarii

Modifică Setările