Deţinătoarea unuia dintre cele mai frumoase funduri din lume, la un pas de moarte

3 iulie, 2018
melyssa ford accident jpeg

Melyssa Ford, vedetă ce a fost inclusă în topul deţinătoarele celor mai dorite posterioare din lume, a fost implicată într-un grav accident de maşină, în urma căruia a suferit multiple răni la faţă şi la cap.

image

Potrivit presei de peste Ocean, Melyssa a avut noroc că a supravieţuit în urma accidentului care a avut loc marţi în Los Angeles. Din câte se pare, maşina ei a fost acroşată de un camion care nu şi-a păstrat banda de mers, iar maşina vedetei s-a răsturnat, s-a rostogolit şi a rămas cu roţile în sus.

Apropiaţii Melyssei Ford au afirmat că aceasta a suferit o fractură craniană şi mai multe traume, dar a avut şi o rană deschisă de aproximativ 25 de centimetri, care a trebuit să fie cusută imediat după ce a ajuns la spital. „A suferit un accident îngrizitor, care i-ar fi putut fi fatal. Este un miracol că Melyssa a supravieţuit. Este rănită foarte grav. Dumnezeu şi centura de siguranţă i-au salvat viaţa“, au spus prietenii vedetei.

foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG