Diferenţa dintre Meghan Markle şi Kate Middleton: îmbrăţişări calde versus strâns de mână scorţos

13 septembrie, 2019
1 profimedia 0470554484 jpg jpeg

Meghan Markle demonstrează că este o americancă get-beget.

Şi asta se tarduce şi în felul mult mai relaxat în care comunică cu adulţii la evenimentele oficiale la care ia parte, cum a fost lansarea colecţiei de haine Smart Works, fondurile din vânzarea acestora fiind destinate carităţii.

Ei bine, ajunsă la locul evenimentului, Ducesa de Sussex a îmbrăţişat-o strâns şi lung pe prietena ei, designerul Misha Nonoo, lucru care le-a amintit fanilor regali de regretata Lady Diana, aceasta fiind la rândul ei foarte afectuoasă cu copiii şi cu adulţii, chiar şi-n public. 

Aceste îmbrăţişări contravin protocolului regal, unul care cere ca membrii familiei regale să se rezume la strâns mâna celor din public şi să nu se hazardeze la îmbrăţişări. 

2 profimedia 0470507063 jpg jpeg

Spre deosebire de Meghan, cumnata ei, Kate Middleton, viitoare regină, de altfel, respectă eticheta regală şi nu se oferă să-i îmbrăţişeze pe ceilalţi. Cu toate acestea, dacă un copl sau chiar una admirator adult vrea s-o îmbrăţişeze pe Kate, aceasta este destul de politicoasă încât să nu refuze.

Cu toate acestea, britanicii consideră că îmbrăţişările ar trebui rezervate doar prietenilor apropiaţi şi membrilor familiei, un astfel de comportament din partea unui străin putând fi interpretat ca fals.

3 kate middleton profimedia 0431765710 jpg jpeg

Foto: profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg
Regina Maxima la dineul de stat din Amsterdam, Profimedia (4) jpg