Din culisele noului "Beverly Hills, 90210". Ce s-a întâmplat cu eroii din serial?

24 octombrie, 2019
1 profimedia 0464821471 jpg jpeg

În urmă cu 19 ani, ne despărţeam de idolii adolescenţei noastre.

Elevii mai mult sau mai puţin fiţoşi ai prestigiosului West Beverly High, cei care ne-au servit nouă, românilor, bucăţi din normalitatea din capitalism Asta pentru că, în acei ani de după Revoluţie, toate aceste seriale din afară erau ca o gură de aer proaspăt pentru românii născuţi şi crescuţi în realitatea comunistă. Serialul n-a prins, e drept, doar în ţările care tocmai ce ieşiseră din această epocă întunecată, ci peste tot în lume. A fost, mai exact, fenomenul pop al acelui deceniu: anii ‘90.

13 gettyimages 542402694 jpg jpeg

Ei bine, la o distanţă de 19 ani de la difuzarea ultimului episod din „Beverly Hills, 90210“, blondele din serial, Jennie Garth (Kelly) şi Tori Spelling (Donna) au vrut să aducă în actualitate povestea care le-a făcut mari. S-a întâmplat în acelaşi an în care una dintre stelele serialului, Luke Perry aka Dylan Mckay, dispărea dintre noi, pe 4 martie, în urma unui atac vascular cerebral. Un eveniment tragic care i-a ambiţionat şi mai tare pe Jennie Garth, Tori Spelling, Gabrielle Carteris, Shannen Doherty, Jason Priestley, Brian Austin Green şi Ian Ziering să-şi reia rolurile de acum 20 de ani. Dar nu, nu e vorba despre aceleaşi roluri şi acelaşi scenariu: ar fi fost puţin penibil ca nişte actori de 40-50 de ani să ne servească drame cu iz adolescentin. Cei şapte interpretează versiuni ale lor adaptate pentru micul ecran. Şi mai simplu spus: actorii se joacă pe ei înşişi în timp ce încearcă să pună pe picioare o continuare a serialului „Beverly Hills, 90210“. Un serial la limita cu reality show-ul, cum ar veni.

Realitatea din serial nu este, aşadar, foarte diferită de cea pe care au trăit-o aceşti actori, după încheierea serialului. Îl regăsim, aşadar, pe Jason Priestley (Brandon) în postura unui regizor TV, pe Jennie Garth (Kelly) divorţată de trei ori, pe Brian Austin Green (David) căsătorit cu o femeie mai celebră decât el, pe Ian Ziering (Steve) devenit cunoscut datorită propriului brand de fitness, pe Gabrielle Carteris (Andreea) în postura de bunică şi pe Tori Spelling (Donna) aproape falită după ce şi-a încercat norocul cu un reality show. Aţi înţeles acum că nu e vorba despre o continuare a serialului clasic, aşa-i? În ciuda neobişnuitului scenariu, toată lumea a spus „Da“ reuniunii, în afară de Shannen Doherty (Brenda), care n-a fost foarte convinsă să se întoarcă în gaşca cea mare. Iar personajul ei din noul serial chiar asta face: ezită să se alăture grupului, fără ca asta s-o transforme în nesuferita show-ului, aşa cum se aşteaptă toată lumea. Motive să fie percepută aşa a dat, ce-i drept…Shannen a părăsit serialul original în anul 1994, în urma zvonurilor că ar fi avut conflicte cu colegii ei de platouri. „Nu spun că totul a fost o neînţelegere, dar o mare parte chiar a fost. Cineva a avut o problemă cu mine că întârziam mereu. Dar nimeni nu ştia, pe atunci, că tatăl meu era foarte bolnav sau că eram prinsă într-un mariaj îngrozitor (cu actorul Ashley Hamilton). Nu am spus nimănui, dar nici n-am fost întrebată“, dezvăluie Doherty.

După tragedia de pe 4 martie, când Luke Perry a decedat la vârsta de 52 de ani în urma unui AVC, totul s-a schimbat pentru cea care a interpretat-o pe iubita lui în show-ul din ‘90. „Am simţit atunci că este cel mai potrivit moment să fac acest lucru nu doar pentru a onora un prieten, dar şi pentru a recrea ceva ce a fost special pentru el şi pentru mine, dar şi pentru lumea întreagă“, a mărturisit actriţa.

Ce s-a întâmplat după 90210? Multe, desigur, căci vorbim despre 19 ani de suişuri şi coborâşuri, atât personale, cât şi profesionale, pentru eroii din mult iubitul serial.

6 gettyimages 1011784374 jpg jpeg

Tori Spelling, 46 de ani

Fata creatorului acestui serial de succes a avut mai puţin de-a face cu lumea filmului şi mai mult cu cea a reality show-urilor, Tori apărând în două: Tori&Dean: Home Sweet Hollywood şi True Tori, ambele având ca subiect viaţa ei alături de soţul Dean McDermott şi de cei cinci copii ai lor: Liam, Stella, Hattie, Finn şi Beau. Mut mai celebre au fost problemele ei financiare, cauzate de felul iresponsabil în care fosta fată bogată cheltuieşte.

Cum e în serial?

Şi-n show, Tori are probleme financiare, în ciuda familiei bogate din care provine şi a carierei de succes. În plus, este mama a şase copii, adevărata Tori având doar…cinci. Iar soţul ei din serial este superbul Ivan Sergei.

4 gettyimages 497363880 jpg jpeg

Jennie Garth, 47 de ani

Actriţa a apărut în paginile tabloidelor mai ales prin prisma vieţii ei personale. Căderea resimţită după destrămarea căsniciei cu Peter Facinelli, cu care actriţa are trei fiice, pe Luca, Lola şi Fiona, a fost amplu documentată în presă. Astăzi, Jennie se află la al treilea mariaj, cu actorul Dave Abrams (38), cu care s-a împăcat după ce acesta a depus actele de divorţ anul trecut.

Cum e în serial?

Pe lângă faptul că arată cel mai bine dintre toate cele patru fete, în show, Garth este pe cale să divorţeze pentru a treia oară şi are un moment de slăbiciune: îl sărută pe amicul Jason Priestley. Un mix între viaţa reală şi serialul BH90210, cum ar veni.

6 gettyimages 601709440 jpg jpeg

Shannen Doherty, 48 de ani

În 2015, actriţa a fost pusă la grea încercare de viaţă, după ce a fost diagnosticată cu cancer la sân. O boală pe care a învins-o, cancerul fiind în remisie din 2017, după o operaţie de masectomie şi şedinţe chinuitoare de chimioterapie, documentate pe social media. În plus, un incendiu devastator din noiembrie anul trecut aproape că i-a distrus casa din Malibu. Singura rază de lumină în tot acest întuneric prin care a trecut actriţa a fost soţul ei, fotograful Kurt Iswarienko, cu care Shannen este căsătorită de aproape opt ani şi care i-a fost aproape în lupta ei cu boala.

Cum e în serial?

Cumva, producătorii au mers pe ideea că Doherty nu are o relaţie bună cu actorii din serial. Scenariul o găseşte peste 20 de ani, „bucurându-se“ de aceeaşi reputaţie şi asta deoarece niciunul dintre foştii colegi nu se bucură s-o revadă.

3 gettyimages 104482992 jpg jpeg

Brian Austin Green, 46 de ani

Actorul este mai cunoscut datorită mariajului de nouă ani cu superba Megan Fox, o actriţă care a avut partea ei de succes profesional, o perioadă, înainte să se dedice familiei. Cei doi au trei copii, pe Noah, Bodhi şi Journey, iar, în plus, Brian mai este tatăl unui băiat de 17 ani, Kassius, provenit din relaţia lui cu actriţa Vanessa Marcil.

Cum e în serial?

Brian trăieşte în umbra soţiei lui faimoase, o artistă hip-hop interpretată de La La Anthony, în sensul că el stă acasă cu cei trei copii ai cuplului, în timp ce consoarta face paradă pe red carpet-uri.

9 gettyimages 1165977355 jpg jpeg

Ian Ziering, 55 de ani

După ce a îmbrăţişat cu ceva succes cariera de stripper alături de celebra trupă Chippendales, actorul s-a concentrat, din 2013, pe rolul din franciza „Uranganul rechinilor“. Pe plan personal, fostul Steve numără două mariaje, în urma cărora a devenit de două ori tată. De fete.

Cum e în serial?

Cumva, Ian este imaginea mariajului perfect până în momentul în care soţia lui îl prinde în flagrant, alături de altcineva. În plus faţă de adevăratul Ziering, alter ego-ul lui este şi un om de afaceri de succes, cu o situaţie financiară excelentă.

5 gettyimages 613005140 jpg jpeg

Jason Priestley, 50 de ani

Actorul care l-a interpretat pe Brandon este căsătorit din 2005 cu makeup artista Naomi Lowde, cea care i-a dăruit doi copii, o fată, Ava, şi un băiat, Dashiell. Rolurile din serialele puţin cunoscute în care a jucat nu i-au adus mai multă faimă decât pasiunea aproape distructivă pentru cursele de maşini.

Cum e în serial?

În show, Priestley este un regizor de film căsătorit cu altcineva decât Kelly, iubirea lui din serialul clasic. Este vorba despre Camille, interpretată de Vanessa Lachey, soţia mai celebrului Nick Lachey. Cu toate acestea, Priestley reuşeşte să calce pe bec tocmai alături de Jennie Garth… iubirea lui din serialul clasic.

10 gettyimages 1090414632 jpg jpeg

Gabrielle Carteris, 58 de ani

Cea mai în vârstă membră a găştii din 90210 s-a remarcat ca fiind preşedinte al organizaţiei Screen Actors Guild încă din 2016. Altfel, viaţa ei personală este foarte aşezată: căsătorită încă din 1992 cu brokerul Charles Isaacs, Gabrielle este mama a două fete trecute de 20 de ani, Molly şi Kelsey.

Cum e în serial?

Gabrielle cea din serial nu doar că este bunică, lucru care nu s-a întâmplat încă în viaţa reală, ci şi atrasă de posibilitatea de a-şi explora sexualitatea alături de femei. 



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg