Dincolo de faimă! Totul despre Faye Dunaway, Bonnie cea cu vino-ncoa!

Pe 14 ianuarie împlineşte trei sferturi de veac. O vârstă până la care viaţa a avut timp să-i dea câteva lecţii dure. Şi o vârstă la care speră într-o surprinzătoare revenire.

Faye Dunaway

Este îngrozitor de greu să faci un ma­riaj să funcţioneze. Eu am încercat de două ori şi tot nu ştiu cum să fac asta. Să trebuiască să te gândeşti atât de mult din timpul tău la altcineva. E un compromis atât de mare“, spune cea care mi-a rămas în minte dansând pe o plajă cu un Marlon Brando suprapon­deral, dar absolut încântător. Aşa mi-ar fi plăcut s-o ştiu şi azi, dansând undeva, alături de sufletul ei pereche. Dar cuvintele de mai sus – care sună atât de egoist, nu-i aşa? – pomenesc tocmai cele două eşecuri care au purtat-o pe Faye Dunaway spre o altfel de bătrâneţe. A recurs între timp la o operaţie estetică nefericită. Iar dacă nu poartă machiaj şi se îmbracă absolut comun, aproape nimeni n-o recu­noaşte când se plimbă ajutându-se de baston pe Ro­bertson Boulevard, în L.A. „După o anumită vârstă, realizezi că bărbaţii nu mai sunt atât de importanţi pe cât credeai odată“, spune ea, zâmbind şugubăţ cu limba prinsă-ntre dinţi. Ah, zâmbetul ăsta îţi amin­teşte imediat că ea e! Unde-i este bascul acela atât de şic cu care s-a lansat ca un icon în Bonnie şi Cly­de, alături de Warren Beatty? I-ar sta şi azi la fel de bine. Dar adevărul e că azi Faye nu prea mai apare nicăieri, aşa că a abandonat preocupările pentru un look şic. N-o mai vezi în Mullholland Drive, acolo unde locuiesc vechii ei prieteni, Warren Beatty şi Jack Nicholson – cel care îi spunea „dinamita“, toc­mai pentru că, ei bine, n-a putut-o avea niciodată. N-o mai vezi nici în restaurantele hot unde vedetele merg pentru a fi văzute.

Azi Faye locuieşte aproape incognito într-una dintre zonele sărace ale Los Angeles-ului, într-un bungalow modest cu trei dormitoare, ascuns după un gard de fier. Vecinii pretind că n-au idee cine e doamna de alături. Şi parcă te trec fiorii când vezi anunţul scris de mână, care avertizează trecătorii să nu-i smulgă florile, semnat, simplu, „Faye“. Semnă­tura unei actriţe nominalizate de două ori la Oscar (în 1967, pentru Bonnie şi Clyde, şi în 1974, pentru Chinatown) şi câştigătoare a unui premiu al Acade­miei Americane de Film în 1976, pentru Network. Toate astea par, însă, acum pierdute în negura vre­murilor. Cu-atât mai mult după ratarea unei reve­niri îndelung visate, despre care ea ar fi sperat să-i încununeze cariera. Un film care a tot aşteptat să fie făcut mai bine de 15 ani, pentru care ea a plă­tit o mică avere, mai ales după ce un producător a dat-o în judecată, pretinzând că el deţinea dreptu­rile asurpa peliculei. Şi o poveste în care ea trebuia s-o interpreteze pe Maria Callas, iar fiul ei adoptiv, Liam, să-l întruchipeze pe studentul ei. Un proiect pe care l-a pierdut în 2014 în faţa lui Meryl Stre­ep, care a semnat pentru acest rol cu HBO. Obsesia acestui film care tot n-a devenit realitate a fost atât de puternică tocmai fiindcă un alt film în care ea a jucat o legendă a fost un mare eşec. E vorba despre Mommie Dearest, pelicula din 1981 în care Faye a îm­brăcat hainele lui Joan Crawford. Şi cât de mult ar fi vrut să-şi ia revanşa! Mai ales în faţa celor care s-au bucurat că acel eşec i-a umbrit parcursul ulterior, cariera ei intrând pe o pantă descendentă de-atunci. Aceia care s-au bucurat că au scăpat de cea pe care o vedeau drept o scorpie dificilă: Faye Dunaway, actriţa care, luându-se la harţă cu Roman Polanski pe platourile de filmare de la Chinatown, i-a aruncat acestuia în faţă un pahar cu urină!

Peter Wolf şi Faye Dunaway Marry

Născută pe 14 ianuarie 1941 în Boscom, Florida, Dorothy Faye Dunaway a făcut parte dintr-o fami­lie mare de buni povestitori, după cum scrie chiar ea în autobiografia sa – „una în care principala sursă de entertainment era teatrul de pe propria verandă ori ce se mai întâmpla pe la biserică“. O declaraţie ironică, desigur. Căci foarte curând, Faye avea să simtă nevoia unui refugiu, departe de tatăl alcoolic şi scandalagiu şi de mama prea severă. „Nu mă sim­ţeam bine ca fata sudistă foarte săracă. Era mult mai bine când jucam teatru la şcoală şi puteam să mă prefac că sunt altcineva“. Aşa se face că după ce-a obţinut o bursă, Dunaway a ajuns la şcoala de teatru a Universităţii din Boston – acolo unde, după câteva roluri importante, s-a făcut remarcată imediat, ob­ţinând o nouă bursă, de data aceasta la Royal Aca­demy of Dramatic Arts, în Londra. Dar grăbită să-şi atingă visul, Faye a avut atunci curajul unei alte ale­geri. A refuzat bursa şi a optat pentru ceva mult mai practic: să intre în compania celebrului Elia Kazan, la Lincoln Center din New York. Şi iată cum, la trei săptămâni de la absolvirea facultăţii, juca deja într-o piesă pe Broadway. Iar la 26 de ani obţinea rolul din Bonnie şi Clyde. „Bonnie a fost primul meu rol pen­tru marele ecran şi cel mai apropiat de sufletul meu. Fiindcă era această fată venită dintr-un mic oraş sudist, lacomă de succes, dar cu un fel straniu de poezie în sufletul acela al ei înfometat. Şi azi Bonnie rămâne parte din mine“, mărturiseşte Faye.

Faye Dunaway şi Terry O'Neill

Realitatea era, însă, alta. „Aveam această re­gulă de a nu-mi face de cap cu bărbaţii care aveau o reputaţie grea, precum Warren Beatty şi Jack Nicholson, fiindcă erau prea periculoşi“, scrie ea în autobiografia sa. Un an mai târziu cădea, însă, în mrejele unui bărbat însurat: Marcello Mastroianni. Reputaţie bună – dar o situaţie de două ori mai periculoasă. L-a întâlnit în 1968 şi vreme de doi ani au trăit împreună – deşi el a continuat să rămână însurat. Şi, finalmente, a refuzat să divorţeze pentru ea. „Şi azi îmi doresc ca acea iubire să fi continuat“, scrie nostalgică Faye. Rămasă fără Marcello, a reuşit să-şi învingă suferinţa, încercându-şi şansa la fericire prin două mariaje. Unul cu Peter Wolf, solistul formaţiei J. Ge­ils Band, care n-a durat decât cinci ani (1974-1979). Al doilea, cu fotograful britanic Terry O’Neill, a du­rat şi mai puţin – doar patru ani (1983-1987). Exact perioada în care Faye atinsese apogeul în carieră – cu

, care i-a adus un Oscar, dar şi cu apreci­atul rol din

, alături de Ste­ve McQueen, şi cel din

. De fapt, aşa l-a şi cunoscut pe Terry – el venise s-o fo­tografieze pentru un articol despre Oscarul câştigat. Iar pentru el a divorţat de Wolf. Şi s-a îndrăgostit atât de tare de Terry, încât tot pentru el s-a mutat în Connecticut şi a început să refuze din rolurile primi­te, dorindu-şi cu ardoare întemeierea unei familii. Oricât de mult şi-a dorit asta, însă, lucrurile nu s-au întâmplat cum a visat – astfel că a început în mare secret procedura de adopţie a unui băieţel, Liam.

„A fost devastator pentru ea, fiindcă şi-a dorit enorm să fie mamă pe cale naturală – dar după mul­tiple încercări, am fost forţaţi să recunoaştem că nu puteam deveni părinţi“, a povestit Terry. Şi tocmai pe acest fundal care o fragilizase a venit şi povestea atât de prost primită de critici: Mommie Dearest – un film bazat pe memoriile Christinei Crawford, în care o descria pe celebra ei mamă, actriţa Joan Crawford, drept o femeie monstruoasă. Pentru Faye a fost un rol trofeu, care s-a transformat într-o piatră de moa­ră. Bette Davis, rivala de-o viaţă a lui Crawford, a desfiinţat interpretarea lui Faye (Davis a criticat-o şi după ce au filmat împreună în 1976 pentru un film de televiziune, iar Dunaway a întârziat repetat, lăsând-o pe marea legendă să aştepte). Şi echipa de la Mommie Dearest a fost de-a dreptul revoltată de comportamentul insuportabil al lui Faye. „Femeia asta e pe cocaină!“, a decretat designerul de costume Irene Sharaff. Insuccesul a fost aşa dureros, încât nici azi ziariştii n-au voie să pomenească de film în foarte rarele interviuri pe care le acordă Faye. Răni­tă în orgoliu, s-a mutat la Londra cu O’Neill – dar ne­putinţa de-a aduce pe lume un copil şi lovitura pri­mită în carieră lăsaseră deja urme adânci în căsnicia lor. În 1987 au divorţat, Faye întorcându-se învinsă la Hollywood, unde a jucat în următorii 15 ani mai degrabă roluri mediocre, în filme TV.

Faye şi fiul ei adoptat, Liam

De-atunci a tot aşteptat marea revenire. Şi nu s-a întâmplat. Dar poate se va întâmpla la anul, cu un alt proiect care se anunţă interesant şi inedit pentru o doamnă Dunaway ajunsă la 75 de ani: o peliculă horror, în curs de filmare, alături de Carrie-Anne Moss. Ce-a învăţat din acest parcurs tumultuos? „În era în care am fost preocupată doar să fiu un star eram aşa răsfăţată, încât nu ştiam nici unde sunt păstrate snackurile în casa mea. Nu ştiam nici cum să dau drumul la maşina de spălat. Asta poate suna şic, dar când nu ştii cum funcţionează viaţa ta, eşti rupt de realitate. Iar când ajungi să crezi prea tare în succesul tău, atunci începe drumul spre ruină. Şi Hollywoodul e un oraş în care e al naibii de greu să supravieţuieşti!“.

foto: photoland/corbis images/album, guliver/getty images/rex features