“Dintr-un prinţ demn, Harry a ajuns un bufon la curtea reginei Meghan”. Cine face această declaraţie dură?

Actualizat:
1 02 jpg jpeg

Un nou clip cu Meghan Markle, făcut public pe 4 august, de ziua ducesei, o arată pe aceasta în livingul casei sale din Montecito, într-un dialog via Zoom cu actriţa Melissa McCarthy.

Ei bine, în tot acest scenariu, Prinţul Harry a avut un rol secundar, apărând timp de câteva secunde pe fundalul imaginii, jonglând cu nişte mingi de tenis, spre amuzamentul soţiei sale. Această situaţie în care s-a pus Harry l-a făcut pe expertul regal Jonathan Sacerdoti să considere că, în ultima vreme, rolul lui Harry a fost redus la cel de companion secundar şi pus pe poante al fostei actriţe, iar acest lucru nu poate fi chiar benefic pentru brandul lui personal.

După ce a urmărit clipul postat pe site-ul organizaţiei lor caritabile, Archewell, comentatorul regal a declarat următoarele pentru Express.co.uk: “Ce decădere! De la un prinţ de sânge, a ajuns să fie un bufon la curtea reginei Meghan. După părerea mea, nu a fost grozav pentru reputaţia şi statutul lui Harry să fie văzut ca un jongler semi competent, ce apare timp de câteva secunde, de după fereastră, în cadrul unui videoclip comic nu foarte reuşit, postat pe Internet.”

Acesta a mai adăugat că, în tot acest timp, Meghan îşi construieşte o imagine mult mai matură şi atent studiată, chiar cu preţul sacrificării celei a soţului ei.



Recente pe Ok! Magazine

Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei Toledo Profimedia (2) jpg
Harry, Charles, William, Anne jpg
Ducesa de Argyll jucata de Claire Foy, Profimedia (1) jpg
FotoJet (82) jpg
Aiko a Japoniei   Agenția Imperială jpeg
Prințesa Charlene cu sacou din piele   profimedia 1149989095 jpg
Kate Middleton Zara Tindall Harriet Phillips profimedia getty images jpg
Talita von Furstenberg și Rocco Brignone de Brabant   Instagram jpg
Regina Ranavalona III și soțul ei profimedia 0067883327 jpg
Prințul Harry și Meghan Markle au ajuns la Parlamentul European din Bruxelles, Profimedia (1) jpg