Dispută cruntă între Marina Almăşan şi Cristina Ţopescu. De la ce s-au încins spiritele?
Cuvinte grele, replici acide şi afirmaţii greu de uitat. Asta şi-au împărţit cele două vedete de televiziune într-un "dialog" online fără precedent.
Totul a pornit de la un articol publicat de Marina Almăşan, pe site-ul femeiede10.ro şi intitulat "Cristina Ţopescu versus Viorica Dăncilă …sau Ce pot învăţa filologii de la primul ministru al României". De ce ar fi vrut să o aducă vedeta TVR în discuţie pe realizatoarea de programe de la Canal 33? Ei bine, Marina Almăşan spune în textul său că "a pornit de la o postare a unei persoane pe care o simpatizam. Poate şi prin prisma faptului că tatăl său a fost unul din modelele mele, în ale televiziunii."
"Colega mea de breaslă, Cristina Ţopescu, dorindu-şi, probabil, să iasă de sub conul de umbră al ultimilor ani, îşi oferea, în scris, pe pagina sa de socializare, serviciile de “meditator” pro-bono, pentru primul ministru al României. Citez din postarea care mi-a atras atenţia şi mi-a perturbat, iată, hotărârea de a nu mai reacţiona, la subiecte politice: “Mă ofer să o învăţ pe doamna premier să-şi citeasca discursurile corect, i le pot corecta (sunt filolog) şi cunosc şi terminologia politică, fac asta de vreo 20 de ani. Îi pot explica sensul cuvintelor pe care nu le cunoaşte, îi pot construi fraze mai simple, dar logice şi coerente, o pot ajuta să frazeze corect, să pronunţe corect, să citească mai puţin robotic şi o mai pot scoate şi din limba de lemn. Am răbdare, fac orice ca să nu ne facem de râs în astea 6 luni, în faţa întregii Europe. Aş face-o pro bono, că dacă accept să fiu retribuită, o să ziceţi că m-a plătit PSD. Vorbesc serios, doamna premier, vă pot ajuta, mi-aş ajuta ţara, în fond!”. Cam aşa spune Cristina, de care chiar nu mai ştiam nimic, de ani buni. Reacţia sa mi-a părut răutăcioasă şi, mai ales, gratuită. Dar trăim vremuri în care lumea aleargă după tot ceea ce e gratuit…" Dezvelind însă spusele domnişoarei Ţopescu de haina veninoasei ironii, m-am căznit în zadar să rimez cu vreuna din spusele sale….N-am reuşit decât să mă întristez şi să-mi găsesc alinare în faltul că, plecat prea departe, tatăl său nu va fi atins de aceste inepţii. "
Textul continuă, câteva paragrafe mai jos, cu ideea că "Am încetat demult să fac legătura între felul în care se exprimă un om, în public şi zestrea sa intelectuală. Între felul în care îşi alege cuvintele şi buna sa credinţă. Între înclinaţia spre “limbi” şi capacitatea de a face bine ţării sale."
Mai jos, ideea este adânc subliniată: "Schimbarea nu va veni dinspre saltimbancii care ştiu să cucerească publicul, asortând cuvinte şi strecurând zâmbete în discursuri care nu ar trebui să aibă, de fapt, nicio legătură cu divertismentul."
Textul semnat de Marina Almăşan se încheie cu aceste două paragrafe: "Ne aflăm intr-o perioadă în care, în mod surprinzător, fără să şi-o dorească,
Povestea copilului adoptat, în tinereţe, de primul ministru şi crescut cu atâta devotament, a miscat o ţară întreagă. Pe mine, personal, m-a impresionat chiar şi prin aceea că premierul nu a făcut niciodată caz de acest gest admirabil, care i-ar fi procurat, fără îndoială, simpatia multora din cârcotaşii săi de astăzi.
Poate chiar îndreptate către un amărât de copil, abandonat într-un centru de plasament. Şi, cu limbă de lemn sau nu, să-i cânte acestuia un cântec de leagăn, noaptea, la culcare, în calitate, eventual, de părinte adoptiv….Şi abia apoi.. “să ridice piatra”."
Cristina Ţopescu a reacţionat imediat, publicând pe contul propriu un text cu adresă clară către Marina Almăşan:
"Fiecare cu opiniile şi opţiunile ei, dragă Marina Almăşan, nimic mai firesc!
Ca noi toţi, dragă Marina, şi tu şi eu avem simpatii şi antipatii între noi. Nu discutăm aici cât îţi sunt de simpatică sau nu, ne imaginăm că una-i una, altă-i altă şi că tu eşţi o instanţa obiectivă 100%. Aşadar, pe puncte, în mod deliberat mai puţîn elaborat, îţi spun:
1. Ai delicateţea de a nu mai face vreo referire la tatăl meu, te rog! Ţie ţi-a fost coleg, mie mi-a fost tată. Mă bucur că l-ai respectat, dar îmi îngădui să ştiu mai mult despre cum gândea tatăl meu şi ce principii avea. Unul dintre ele, de pildă, se referea la profesionalism.
2. Nu mai face referiri la părinţi, fie că mai trăiesc sau nu. Oanei Roman îi replici foarte principial, încheind cu o referire la copiii cu părinţi celebri. Nu e elegant, dragă Marina. În cazul meu, mai mult, mi-am pierdut tatăl de curând. E cel puţin nedelicat. Pe Oana o poţi răni şi pe ea. Nu e nici meritul şi nici păcatul nostru că avem părinţi celebri. Se întâmplă, ca, educaţi de ei, putem avea reacţii care ţie nu ţi-s pe plac. E firesc, dragă Marina, să avem opinii diferite. Şi nici toţi nu putem avea părinţi celebri, nici asta nu trebuie să ne provoace vreo angoasă. Dimpotrivă, crede-mă!
Perfect normal! Pe mine nu mă contrariază asta. Ştii, şi asta am învăţat de la tatăl meu, să nu mă intereseze cine pe cine admiră sau nu şi să-mi văd de treaba mea! Că tu califici ca ironică postarea mea despre dânsa, iar e percepţia ta şi e ok. Eu încercăm doar să atrag atenţia că un premier nu poate vorbi aşa şi că are nevoie de ajutor. Politicienii, de ale căror fapte tu ai libertatea să fii mulţumită, au şi rol de reprezentare. A ţării, Marina! Noi, la televizor, mai putem avea bâlbe, când asta facem în fiecare zi mai multe ore, dar şi noi suntem conştienţi când greşim şi nu suntem mândri de asta, dimpotrivă, încercăm să fim mai atenţi.
Bâlbele, mai rare, preferabil, fac parte din meseria asta făcută de oameni şi nu de roboţi. Stai că vin roboţii şi n-o să mai avem problema asta! :)
Doamna Dăncilă, însă, este premierul ţării, dânsa ar trebui să înţeleagă ce spune, ce citeşte, nu crezi? Dacă nu poate acum, e imperios necesar să înveţe. Nu o s-o învăţ eu, nu mă cheamă nimeni din PSD-ul condus de Liviu Dragnea, asta mi se pare mai mult decât evident. Dar, uite,
Dacă nu, oricum, cred că e cazul să se apeleze la cineva. Aşa îmi îngădui să cred eu, dacă nu ţi-e cu supărare!
Altfel, mi-am exprimat, tot public, admiraţia pentrul gestul doamnei prim ministru de a adopta un copil. Iată că avem această admiraţie în comun!
. Iar aici, nu ştiu de ce, dar cred că eu şi tatăl meu am fi împărtăşit aceeaşi părere.
Când îi suspectăm pe alţii de ironie, bine ar fi să nu uzăm noi înşine de ea.
Unii aleg, din când în când, să iasă din lumina în care alţii îşi pot dori să fie tot timpul. Eu am decis să nu-mi doresc, cu orice preţ. Iar
Şi asta tot de la tatăl meu am învăţat.
În rest, ştii, noi, ăştia cu părinţi celebri, avem felul nostru de a ne manifestă, de a ne spune opiniile. Nu ne întrebăm părinţii, neapărat, ce-i drept, când scriem pe facebook. Dacă ei nu mai sunt în lumea asta, nici nu mai avem cum. Dar educaţia ei ne-au dat-o şi multe dintre valorile lor ni le-au transmis, inclusiv genetic.
Pe facebook scriem mulţi care nu ne dorim să ieşim din vreun con de umbră, pe facebook scriem pur şi simplu, scriem deja mulţi, în mod natural deja. E o formă de libertate, nu? Şi tu scrii pe un blog şi bine faci.
Facebook-ul, însă, face parte din libertatea de a ne exprima toţi, dragă Marina! Eu o fac într-o manieră civilizată, dar
Ce fac eu acum e la îndemână noastră, a tuturor. Şi e tare bine că e aşa!!!"
Văzând replica Cristinei Ţopescu, Marina Almăşan n-a dorit ca lucrurile să rămână nelămurite, dând un răspuns colegei de breaslă.
"Homo homini lupus est
Am stat mult să mă gândesc, dacă să continui “dialogul”.
Ignorând recomandările prietenilor mei (“nu te băga în tărâţe, te vor mânca porcii!”), am decis să trag totuşi
, după o zi...să-i zicem “interesantă”.
Am avut o experienţa anterioară - când, cu vreo doi ani în urmă, m-am revoltat public pentru faptul că fiica unui mare actor (iată, schema tată-fiică se repetă!) batjocorea un membru al guvernului de atunci, pe motiv că are o engleză de baltă. Ce mi-a fost să aud/citesc atunci, ca reacţie la postarea mea, este greu de redat, în cuvinte. Aşa că, pentru “challenge”-ul de astăzi am fost, oarecum, “antrenată”.
Pentru un “pumn de arginţi”, cum se sugerează în destule comentarii, iscate de postarea mea? Vă asigur că
Am doi copii care nu sunt încă pe picioarele lor şi doi părinţi în vârstă, deci patru suflete care depind de mine. Sunt “cumpărabilă” deci - ar putea conchide cârcotaşii mei. Mă îndoiesc însă că cineva îmi va creşte leafa, după editorialul meu de azi.
O să-i dezamăgesc şi pe cei care mă suspectează că mi-aş dori vreo funcţie de conducere. M-am aflat cândva, timp de vreo trei ani, în fruntea unui departament din TVR şi mi-a ajuns cât pentru o viaţă întreagă.
Şi atunci... de ce, oare, ţăranca proastă din mine - cum s-au exprimat câţiva revoltaţi, jignind o intreagă categorie socială - s-a apucat să ia apărarea prim-ministrului (da, iată, mi-am corectat greşeala semnalată de unii şi nu văd nimic odios în a-ţi corecta greşelile! )? De ce s-a simţit tentată să-şi atace colega de breaslă? ...După ce am lecturat, pe diagonală, recunosc, câteva comentarii, mi-am recitit editorialul. N-aş schimba din el nimic. Asta nu înseamnă că nu ţin cont de părerea oamenilor. Ci doar că nu mi se pare nimic dramatic în a avea o altă părere. De a combate o atitudine care mi se pare greşită. Şi
De la părerea mea, exprimată nu la o televiziune de top şi nu la o oră de maximă audienţă, ci pe un biet site personal, s-a ajuns la o adevărată avalanşă de injurii şi jigniri. Citind printre rânduri şi
Desigur că au fost foarte mulţi şi cei ce mi-au împărtăşit părerea, simţind nevoia să mă apere. Le mulţumesc. Şi ştiu că, în realitate, sunt mult mai mulţi cei care gândesc echilibrat şi nu dorm cu pumnalul sub pernă, doar că reprezentanţilor acestei categorii le lipseşte agresivitatea, dorinţa de a sări la beregată, plăcerea de a lovi - cu vorba sau chiar cu pumnul. Ei nu se adună prin pieţe, nu jignesc, nu acţionează în haită.
- om extraordinar, cu care am avut o excelentă colaborare, decenii la rând. O asigur pe Cristina că postarea ei nu a diminuat cu nimic preţuirea şi respectul pe care le nutresc faţă de minunatul ei părinte.
Rămân la părerea mea (confirmată, iată, de “ecourile” editorialului meu “sinucigaş”) că mai avem încă mult de tropăit, până să ne putem lăuda că trăim într-o ţară civilizată, în care ştim să ne respectăm conducătorii pe care tot noi i-am ales, iar dacă aceştia nu mai corespund gusturilor noastre rafinate, ştim să avem răbdarea şi decenţa de a aştepta ziua votului, pentru a-i amenda, exercitându-ne dreptul la vot, pe care ni l-a făcut cadou Revoluţia.
În rest, îmi las postacii să-şi şteargă clăbucii de la gură, după ce şi-au exersat, în libertate, grobianismul şi instinctele primare, transmiţând păreri care puteau fi formulate civilizat. Îi asigur că m-ar fi convins, poate, mai mult.
Seară bună, dragilor! Homo homini lupus est."
Şi, pentru că a vrut ca ultima replică să-i aparţină, Marina Almăşan a revenit în această dimineaţă cu un nou mesaj:
"Să aveţi o zi minunată, ferită de răutăţile celor din jur!
Îmi voi permite să încep ziua cu un citat, sugerat mie ( oare de ce?) de Magdalena, o femeie de 10 din rândul prietenilor mei nevăzuţi, care au asistat ieri la măcel. Mulţi dintre ei au preferat să mi se adreseze în “privat”, pentru a nu deveni ei înşişi “carne de tun”!
Antoine de Saint-Exupery "Micul Prinţ""
Doar că replica de pe urmă i-a revenit tot Cristinei Ţopescu, care a postat un filmuleţ emoţionant cu textul din celebrul poem "Doamne, dacă mi-eşti prieten", alături de următorul mesaj:
"Despre asta cred că e vorba în viaţă, despre iubiri, despărţiri, despre moarte, dureri, sacrificii şi uneori, bucurii, cum pot fi privirea unui copil, a unui om iubit sau ochii blânzi ai unui animal cu suflet mai curat decât al tău. Restul, zgomote, "vânare de vânt". Eu am primit clipul asta de la prietenii mei de suflet de la Cluj, vi l-arăt şi eu voua. Dacă va scăpa o lacrimă şi vă simţiţi sufletul în piept, dacă îl simţiţi fizic, acut... nu e nimic anormal în asta, e chiar bine să ne mai simţim sufletul din când în când. Nu?"
