Donald Trump şi Melania au apărut împreună, fără mască, la evenimentul de Halloween de la Casa Albă

27 octombrie, 2020
7 donald trump si melania fara masca halloween 1 jpg jpeg

Halloween la Casa Albă! Chiar dacă este pandemie, cuplul prezidenţial al Americii a ţinut să sărbătorească Halloween-ul şi anul acesta. A fost o ceremonie mai restrânsă, Donald Trump şi Melania nu au mai împărţit bomboane celor mici şi au admirat de la distanţă parada costumelor. Nu, nu a purtat mască de protecţie. 

Donald şi Melania Trump au fost, duminică seară, gazdele petrecerii de Halloween de la Casa Albă. Cuplul prezidenţial şi-a făcut apariţia, ţinându-se de mână, pe ritmul celebrei piese „Thriller” a lui Michael Jackson, într-o versiune simfonică interpretată de United States Air Force Strolling Strings.

Evenimentul a durat aproximativ jumătate de oră, timp în care zeci de copii, unii însoţiţi de părinţi, au defilat, şi-au prezentat costumele. Donald şi Melania Trump, care nu au purtat măşti sanitare, i-au salutat, iar bomboanele, pe care în alţi ani le ofereau personal, i-au aşteptat pe copii într-un capăt al spaţiului dedicat evenimentului, scrie news.ro. 

Cei doi au stârnit reacţii prin apariţia lor, au ales să nu poate măşti de protecţie la eveniment. Se ştie că recent s-au vindecat de coronavirus. 

3 donald trump si melania fara masca halloween 4 jpg jpeg

Donald Trump şi Melania au fost impresionaţi de un băiat şi o fată care au fost costumaţi în Donald şi Melania Trump. Preşedintele le-a spus să se întoarcă, pentru a face fotografii împreună.

Donald Trump şi Melania au fost infectaţi cu coronavirus

Pe 2 octombrie s-a aflat că Donald Trump, preşedintele Americii, şi Melania sunt infectaţi cu coronavirus. Prima Doamnă nu a făcut atunci nicio declaraţie, pe 15 octombrie a dat primele detalii, dar a şi dezvăluit că Barron, fiul lor de 14 ani, a fost testat pozitiv. Fiul lui Donald Trump şi al Melaniei Trump, Barron, a avut COVID-19. Anunţul a fost făcut de prima doamnă a Statelor Unite, pe pagina Casei Albe. "Din fericire, este un adolescent puternic şi nu a prezentat nici un simptom", a scris Melania. În vârstă de 14 ani, Barron Trump s-a recuperat rapid, iar testele ulterioare au ieşit negative.

Foto: Captură Facebook



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg