Love Story

Dragoste cu năbădăi: când Pamela Anderson şi Tommy Lee s-au întâlnit, au ieşit flăcări!

Dragoste cu năbădăi: când Pamela Anderson şi Tommy Lee s-au întâlnit, au ieşit flăcări! camera-retro icon Vezi galeria 7 poze

Cu mult înainte ca Paris Hilton sau Kim Kardashian să devină virale cu casetele porno scăpate pe Internet, „s-au întâmplat“ Pamela Anderson şi Tommy Lee.

Prima casetă de sex devenită virală a lor a fost. Filmarea de 8 minute i-a transformat, dintr-un cuplu cunoscut, într-o senzaţie mondială. Se întâmpla în anii ’90, când Internetul era încă în stadiul de „sugar“, iar oamenii gustau din plin relaxarea unui deceniu fabulos. Atât de mare a fost impactul poveştii celor doi, încât acum se filmează o miniserie, Pam & Tommy, cu Lily James şi actorul de origine română Sebastian Stan în rolul faimoşilor îndrăgostiţi care au dat peste cap kilometrajul Hollywoodului cu idila lor nebunească. Pamela Anderson nu a reacţionat bine la aflarea veştii că se va face un film despre ea şi Tommy Lee, spunând că nici măcar nu a auzit de actorii în cauză. În mod clar, un trigger ce i-a amintit de anii nebuni petrecuţi lângă rockerul alcoolic, drogat, agresiv, care o iubea şi pe care l-a iubit cu patimă. La mijlocul anilor ’90, Pamela Anderson era practic cea mai dorită femeie de pe Pământ şi mare star Playboy, graţie fenomenului Baywatch. Tommy Lee era băiatul rău şi tatuat al rockului, celebru pentru orgii, droguri, nopţi de pomină şi slobod la gură. El venea după un mariaj de şapte ani cu Heather Locklear, ea era o starletă fără obligaţii. Era şi păcat ca aceste două stereotipuri ambulante să nu se întâlnească. Soarta a tras sforile în noaptea dintre ani, cu o oră înainte de venirea lui 1995. Pamela se afla în clubul său de noapte, Sanctuary, când l-a văzut pe Tommy clătinându-se pe picioare la câţiva metri. I-a trimis o sticlă de şampanie cu dedicaţie la masă, iar acesta, teribil de îndrăzneţ de la Ecstasy, i-a lins faţa în semn de mulţumire. „A venit la mine, m-a înşfăcat şi m-a lins pe obraz. Mi s-a părut un tip de treabă, prietenos şi cool. I-am dat numărul de telefon“, a declarat apoi pentru Movieline blonda. „Era atât de frumoasă că îmi era ruşine cu gândurile mele murdare. Pur şi simplu m-am holbat la ea toată noaptea. Am vorbit câteva ore bune, dar nu-mi mai amintesc nimic din ce am discutat“, avea să-şi amintească rockerul ani mai târziu pentru Rolling Stone. Pamela nu a cedat uşor avansurilor, însă. Şase săptămâni mai târziu, după multe telefoane insistente din partea lui Tommy, petreceau prima noapte de amor, pentru care rockerul, entuziasmat, a cheltuit 500 de dolari pe jucării sexuale. Îmbătaţi de atracţia nebună, cei doi au considerat firesc să se căsătorească la 96 de ore după.

Când au aflat de gest, mama şi fratele Pamelei au declarat-o inconştientă, presând-o să desfacă mariajul. Dar nu era loc de raţiune în mintea atacată de dopamină a însurăţeilor. În loc de inele, şi-au tatuat reciproc numele pe degete. Într-un interviu pentru New York Post, blonda care deţine recordul de 14 coperte pentru Playboy a mărturisit că nu îi plac bijuteriile: „Cred că mărimea pietrei vine să compenseze mărimea penisului, e direct proporţională cu ego-ul bărbatului. Diamantele mari trădează un penis mic“. Vorbind de lup, e cazul să precizăm că Tommy şi-a tatuat în zona menţionată de Pamela numele acesteia. Starleta nu a înţeles nici în ziua de azi cum s-a aflat amănuntul, din moment ce doar ea avea acces la zona respectivă. Dar puţine lucruri au rămas secrete din timpul relaţiei lor cu năbădăi. Cuplul dezvăluia în emisiuni detalii picante despre viaţa sexuală, despre casa devenită un templu al sexului, despre maratoanele de amor nebun. O jurnalistă care a avut camera chiar lângă a lor într-un hotel jură că nu a auzit în viaţa ei asemenea sunete. Din fantezie sexuală în fantezie sexuală, Pamela şi Tommy au ajuns în luna de miere. Unde s-au filmat în timp ce făceau dragoste, ca să aibă amintiri. Întorşi acasă, au ascuns caseta într-un seif din garaj. Întâmplarea a făcut că în acea perioadă angajaseră un electrician pentru câteva lucrări. Nemulţumit de prestaţia specialistului, Tommy a refuzat să îl plătească şi l-a ameninţat cu pistolul. Proastă mişcare! Rand Gauthier s-a răzbunat furându-le seiful, unde nu ştia ce se ascunde. Avea să afle rapid, iar caseta XXX avea să intre în istorie drept prima casetă de sex virală a unor celebrităţi. Şocaţi pe moment de întâmplare, cei doi şi-au continuat apoi idila, urmăriţi la tot pasul de paparazzi. În 1996 a venit primul copil, Brandon, în 1997 a venit al doilea, Dylan. Iar în 1998 a venit, brusc, divorţul. Enervat că nu găsea o anume tigaie pentru a găti cina, se pare că Tommy a bruscat-o pe Pamela. Aceasta a chemat Poliţia şi i-a făcut vânt soţului direct la închisoare. Ieşirea nervoasă a muzicianului a fost cireaşa de pe tort. După cum i s-a plâns vedeta Baywatch unui prieten, Lee avea probleme atât de mari cu alcoolul, că făcea pe el în pat.

La rândul lui, rockerul şi-a acuzat soţia că fuge din faţa problemelor, în autobiografia trupei sale: „O iubeam, dar dacă ceva nu mergea bine în viaţa ei, prefera să fugă de obstacol decât să îl depăşească. Practic, Pamela m-a concediat din relaţie“. În acelaşi timp, vedeta făcea eforturi mari să nu îi dea încă o şansă iubirii ei. „Între noi a fost o atracţie aproape animalică. Este tot ce am visat vreodată la un bărbat“, declara aceasta pentru People, explicând misterul dezastrului de care nu se putea rupe. În mod incredibil, cei doi au mai dat o şansă dragostei lor zece ani mai târziu, în 2008, dar în 2010 erau despărţiţi irevocabil. Totul este trecător, la fel ca intensa poveste de iubire dintre Pamela şi Tommy, la fel ca şi declaraţiile lor de amor desenate pe piele. Anderson şi-a transformat tatuajul de pe deget, „Tommy“, în „Mommy“ şi locuieşte acum în Canada cu cel de-al cincilea soţ. Rockerul aflat la al patrulea mariaj a renunţat la alcool, se pare, şi trăieşte liniştit în L.A. Din idila lor nebună au rămas amintirea şi … o casetă XXX. „Mă văd îmbătrânind alături de Tommy. Noi doi, bătrâni, fără dinţi, pe o bancă, cu tatuajele noastre“, visa cândva Pamela Anderson cu ochii deschişi într-un interviu. Dar, cine ştie, poate că nu e totul pierdut. Poate într-o zi vor da şansa 5980 iubirii lor turbate. 
Foto: Getty Images, Profimedia

Comentarii

Modifică Setările