Drama neştiută a lui Eli Lăslean VIDEO

Designerul preferat al Primei Doamne aniversează anul acesta 25 de ani de modă făcută cu pasiune, dar în 2017 se împlinesc şi ani de când a rămas văduvă.

Eli Lăslean s-a remarcat, în ultimii 25 de ani, drept una dintre primele primele creatoare de modă şi femei de afaceri din România, după căderea comunismului. Născută la Arad şi având la bază studii de economie, Eli Lăslean a avut curajul de-a schimba macazul în perioada postdecembristă, transformând o mai veche pasiune într-o adevărată carieră.

"Cred că m-am născut cu această vocaţie şi, dacă mă gândesc, primele amintiri pe care le am din copilărie sunt cu mama mea făcându-mi nişte rochiţe în care arătam ca o păpuşică", povesteşteEli Lăslean într-un interviu acordat revistei OK!.

"Mama avea o maşină de cusut şi, din când în când, printre treburile gospodăreşti, găsea timp să facă o rochiţă drăguţă şi mă aşeza pe maşina de cusut de unde simţeam nevoia să contribui şi eu cu ceva la lucrul mamei. Îmi mai dădea ea câte o foarfecă cu care tăiam hârtii, în timp ce ea îmi cosea rochia. Şi m-am pomenit că începe să-mi placă şi mie să fac asta. (...) În momentul în care am mai crescut, am văzut că aveam o înclinaţie spre cochetărie, îmi plăcea să-mi aranjez hainele într-un anumit fel, să-mi aranjez părul, să fiu  cochetă. Şi, an după an,  mi-am cultivat această preocupare pentru a găsi frumosul. Mă interesau revistele de modă, încercam să mă uit la hainele pe care mi-ar plăcea să le port, dar pe care nu le aveam şi, când am început să merg la liceu, mi-aduc aminte de prima fustă pe care mi-am croit-o după o revistă "Burda", care se găsea cu greu, şi care mi-a lăsat să înţeleg că îmi place să cos, să tai materialele. Mă fascina, pur şi simplu... Drept pentru care, chiar dacă în şcoală m-am îndreptat spre studii economice, am rămas cu o uşoară nostalgie şi cu dorinţa de a mă ocupa de hainele pe care le îmbracă prietenele mele. Iar când am terminat facultatea, mi-am cumpărat  propria maşină de cusut casnică şi exersam în bucătărie, îmi făceam singură hainele care îmi plăceau.“

Iar de la hobby la o nouă profesie n-a mai fost decât un pas, facilitat de contextul noii democraţii care se instala în România.

"După ce mi-am primit porţia de libertate, odată cu Revoluţia, am avut o perioadă în care, sincer, m-am simţit ca în faţa unei coli albe în faţa vieţii. Am văzut că acela este momentul în care pot să întorc pagina şi să încep o poveste nouă şi frumoasă. Şi, în acea perioadă, îmi amintesc, cu mare bucurie şi cu emoţie şi nostalgie, cum sorbeam de pe ecranul televizorului acel film realizat după Barbara Bradfort-Taylor, „Preţul succesului“, şi personajul Emma Hart, un personaj excepţional cu care am simţit, la un moment dat, că mă pot identifica, pentru că viaţa n-a fost foarte lină cu mine, am avut tot felul de întâmplări, dar am simţit puterea de-a creiona un vis şi de a-l duce la realizare având în faţă inspiraţia acestui personaj. Şi aşa am pornit la drum, cu „Preţul succesului“.“

(citeşte continuarea pe pagina următoare)

Deşi începutul a fost anevoios, Eli Lăslean a găsit mereu înţelege şi un sprijin real în soţul ei, Adrian Lăslean.

"Mă apucasem la maşina mea de cusut să fac nişte hăinuţe. Fiul meu avea 7 ani pe vremea aceea şi m-am gândit să fac haine de ocazie pentru copii, care lipseau de pe piaţă. Dacă trebuia să te duci la o nuntă, la o petrecere, nu exista aşa ceva. Aşa că i-am luat pe toţi colegii lui de pe stradă, erau vreo 7 perechi de copii, şi am făcut o colecţie pentru copii. Soţul meu trăia pe vremea aceea – am avut mare noroc că am avut în el aliatul meu cel mai devotat, asta m-a ajutat, nu cred că aveam curajul sau dacă îl aveam nu cred că aş fi rezolvat mare lucru fără forţa unui bărbat care a crezut în mine, care a fost onest 100% şi care îşi dorea din tot sufletul ca succesul meu să fie succesul nostru“, îşi aminteşte plină de emoţie Eli Lăslean.

La Milano, care a fost o adevărată şcoală pentru tânăra Eli Lăslean, a ajuns tot graţie încurajărilor soţului ei.

"După primul an de funcţionare, am avut curajul şi am angajat primul lucrător, am început să fac hăinuţe, au început să se vândă. Apoi, am aflat de la nişte prietene de un eveniment la Milano, în februarie 1993. În decembrie '92, ajunsesem să vând de 1.000 de euro, ceea ce era wow pentru acei ani. Soţul meu lucra la stat, în cercetare şi m-a îndemnat să plec la Milano. „Păi, dar avem doar o mie de euro“, i-am spus eu. Erau toţi banii pe care-i aveam atunci „Măi, zice, ţie îţi foloseşte să mergi la Milano?“, „Cum să nu-mi folosească?“, „Atunci ia banii şi du-te!“ Prima prezentare pe care am văzut-o a fost Gucci. N-are rost să-ţi spun ce am simţit atunci, inima mi se zbătea în piept de am simţit că mor. Atunci să mă fi văzut cum plângeam, îmi curgeau lacrimile pe obraji de se uita toată lumea la mine. Dar mie mi se părea de-a dreptul fantastic ce mi se întâmpla. Şcoala mea e şcoala unui autodidact, pentru că zilele acelea cât am stat la Milano aveam un aparat de fotografiat la mine şi am pozat toate vitrinele de pe Monto Napoleone, încercând să văd care este stilul italian, care este haina... prin observare, pur şi simplu. Şi am făcut asta în fiecare an ce-a urmat, vreo 7 ani la rând. Nici dacă făceam 7 şcoli nu acumulam atât de mult.“

"ADRIAN LĂSLEAN - soţul meu, prietenul meu, sprijinul meu fără de care n-aş fi reuşit să fac ceea ce am făcut. ELLIS există pentru că el a fost mereu alături de mine - cei care ne cunosc ştiu asta"

Din păcate, însă, tocmai când numele ELLIS începuse să dea semne că e o investiţie de succes, Adrian Lăslean ieşea brutal din scena vieţii, în urma unui accident rutier.

"Eram cu el în maşină, veneam spre Bucureşti, când un tir a intrat în noi. Lui i-a zdrobit capul, a murit după câteva luni. Eu m-am ales doar cu câteva zgârieturi. Nu m-am mai măritat. E greu să mai găseşti un bărbat ca Adrian. Era un adevărat domn, un bărbat care m-a încurajat în domeniul modei", relatează, suspinând şi acum, creatoarea de modă.

Într-un interviu din revista "Tango", Eli Lăslean a mărturisit cum a fost perioada de după pierderea soţului său: "18 ani de singurătate. Normal că nu mi-a fost uşor să mă împac cu gândul că aş putea rămâne singură. (...) Pierderea soţului meu mi s-a părut cel mai cumplit episod şi cea mai nedreaptă lovitura. La 41 de ani, am rămas stâlpul casei, la cârma firmei. Aveam 24 de angajaţi, un copil de 15 ani de crescut, doi părinţi destul de în vârstă, şi m-am simţit responsabilă. Nici n-am avut timp să plâng. Se uitau cei din jur la mine şi aşteptau să le spun ce să facă. Curajul meu a însemnat respingerea eşecului. A mă lăsa răpusă ar fi însemnat să moară toate visele noastre frumoase.“

Între timp, s-au adunat 20 de ani de singurătate, dar şi 25 de ani de modă făcută cu pasiune. Fiul ei, Marius, a devenit stâlpul din viaţa ei, acesta mândrindu-se până la cei 34 de ani ai săi cu o carieră în Armata Română. "Marius a fost sergent major în Armata Română, a fost în misiuni, inclusiv în Kosovo, iar în 2011 a fost desemnat, în urma unui concurs, Soldatul Anului.“

Acum, el promite să-i fie sprijin şi continuator în povestea ELLIS, care anul acesta şi-a sărbătorit sfertul de veac printr-un mega eveniment aniversar, la Bucureşti.