Duel stilistic la nivel înalt! Brigitte Macron a eclipsat-o pe Regina Rania a Iordaniei?

1 aprilie, 2019
5 macron rania main jpg jpeg

Cuplul regal a avut parte de o primire călduroasă în Paris din partea cuplului prezidenţial Emmanuel - Brigitte Macron.

Cele două fashioniste s-au întâlnit într-un cadru oficial, iar simpatizanţii au fost cu ochii pe ele. Toţi care au aşteptat fotografiile oficiale din cadrul vizitei regale a suveranilor Iordaniei în Franţa s-au întrebat ce ţinute au ales cele două doamne, dar şi cine a impresionat mai tare.

3 macron rania2 jpg jpeg

Ei bine, dacă e să judecăm după primele cadre, prima-doamnă a Franţei a tras lozul câştigător cu ţinuta ei mult mai simplă decât outfitul purtat de Regina Rania. Într-un albastru-petrol, rochia lui Brigitte a fost extrem de elegantă şi potrivită pentru o astfel de întâlnire.

2 macron rania jpg jpeg

Nu zicem că Regina Rania n-ar fi fost elegantă cu acest prilej, însă avem aşteptări mai mari de la aceasta. Rămâne de văzut dacă în următoarele zile petrecute pe teritoriul francez va reuşi s-o eclipseze pe prima-doamnă a Franţei, cunoscută pentru alegerele ei vestimentare extrem de stylish.



Recente pe Ok! Magazine

Regina Camilla foto GettyImages jpg
Regina Camilla, Joia Mare, Profimedia (2) jpg
Regele Charles, mesaj de Paște, Profimedia jpg
Charles și William, Getty (2) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry 1 jpg
Hugh Grosvenor si Printul William   Getty Images jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages, Instagram jpg
Prințul Harry, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton vaccin colaj jpg
Regele Felipe, Regina Letizia și Leonor, de Ziua Spaniei foto GettyImages 1731552999 jpg
Regina Camilla foto Getty Images (2) jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Regele Charles în audiențe, Profimedia jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
FotoJetEugenie și Beatrice jpg
Printese si regine cu probleme de sanatate si cumpene   Casa Regala jpg
Margareta a României cu surorile Sofia și Maria Facebook jpg
Harry, Charles, Peter Phillips, Anne, Andrew și Edward la înmormântarea Reginei în 2022, GettyImages jpg