Duelul Ivanka - Melania Trump. Miza este popularitatea!

21 ianuarie, 2017
hdhdh jpeg

Ivanka şi Melania Trump sunt zilele acestea printre cele mai mediatizate doamne din Statele Unite ale Americii şi nu numai, odată cu debutul seriei de ceremonii pentru învestirea noului preşedinte, Donald Trump, continuând cu depunerea jurământului şi cu balul de inaugurare. Practic, a început o nouă eră în istoria preşedinţilor Americii şi a famiilor lor.

image

Ieri, membrii familiei Obama au fost gazde pentru ultima oară la Casa Albă, cedând  locul care le-a fost casă timp de 8 ani clanului Trump. Cu toate că există mai multe femei în marea familie a preşedintelui, adevărul este că lupta pentru popularitate se dă între soţia Melania şi fiica lui Donald, Ivanka.

În timp ce Ivanka este mâna dreaptă a preşedintelui şi i-a fost alături pe tot parcursul campaniei pentru alegeri, Melania încearcă să-i cucerească pe americani cu şarmul şi apariţiile publice demne de o fostă Miss.  Fiica lui Trump a câştigat deja simpatia cetăţenilor şi se prea poate să fie în continuare în centrul atenţiei şi de la instalarea preşedintelui la Casa Albă, Ivanka, soţul şi copiii acestora mutându-se la Washington. Oare care dintre divele Trump, Melania sau Ivanka,  va fi Prima Doamnă cu adevărat în ochii poporul american?

Până atunci, să vedem care sunt asemănările şi diferenţele dintre fiica favorită şi soţia privilegiată,  două doamne care "se bat" pentru titlul de popularitate.

Foto: Getty Images, Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg