După Angelina Jolie, o altă actriţă şi-a extirpat ovarele de teama cancerului

12 octombrie, 2017
christina applegate GettyImages 583561730 jpeg

Acum doi ani aflam că actriţa Angelina Jolie a recurs la o intervenţie chirugicală pentru a-şi extirpa ovarele de teama cancerului ovarian, dat fiind faptul că medicii au detectat în organismului ei posibili markeri biologici ai unei forme incipiente de cancer. În prezent, o altă actriţă de la Hollywood a ales să treacă printr-o astfel de procedură.

Christina Applegate şi-a extirpat ovarele şi trompele uterine

Christina Applegate a fost diagnosticată cu cancer mamar, în 2008, şi a decis, pe atunci, că o dublă masectomie ar ajuta-o să învingă boala şi să prevină reapariţia ei. Acum, actriţa a dat de veste că a trecut printr-o operaţie de extirpare a ovarelor şi a trompelor uterine, din aceleaşi motive. ”Acum două săptămâni, mi-au fost scoase ovarele şi trompele uterine. Verişoara mea a murit de cancer ovarian în 2008. Puteam să previn asta. Aşa că am preluat controlul asupra vieţii mele”, a declarat Christina Applegate (45) pentru Today.

Cât despre starea psihologică în urma acestei operaţii, actriţa pare, asemenea Angelinei, să fi acceptat ce i se întâmplă şi că nu va mai putea face copii niciodată. ”Este o uşurare. E încă un lucru rezolvat. Acum să sperăm că nu o să fiu lovită de un autobuz”, a descris, în stilul ei jovial, sentimentele de după această operaţie.

Christina Applegate şi soţul ei, Martyn LeNoble

Applegate este o purtătoare a genei BRCA1, cea care reprezintă predispunerea la cancerul de sân şi/sau ovar. Actriţa este căsătorită cu muzicianul olandez Martyn LeNoble, cu care are o fetiţă de şase ani, pe nume Sadie.

foto: arhivă OK!



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg