După Michael şi La Toya, un alt frate Jackson a exagerat cu operaţiile estetice. Cât de schimbat este Jermaine!

Actualizat:
1 profimedia 0035710167 jpg jpeg

În clanul Jackson, operaţiile estetice par a fi obicei de familie.

După ce regretatul Michael şi-a schimbat, pur şi simplu, fizionomia cu ajutorul lor, i-au călcat pe urma surorile La Toya Jackson şi, mai nou, Janet Jackson.

Cât îi priveşte pe fraţii lui Michael, Tito, Jackie, Marlon şi Randy au ales să îmbătrânească în mod natural, fără să încerce să ţină timpul pe loc. N-a fost şi cazul lui Jermaine Jackson, în vârstă de 65 de ani, al cărui chip pare diferit faţă de cum ni-l aminteam din prima tinereţe.

3 profimedia 0168036450 jpg jpeg

La o primă vedere, acesta pare a fi apelat la injecţii cu Botox şi la lifting la nivelul frunţii şi al ochilor. Chiar şi nasul lui Jermaine are o formă mai subţire decât cea naturală, afişată în vremurile The Jackson 5.

5 profimedia 0463261106 jpg jpeg
4 profimedia 0462930154 jpg jpeg

Jermaine a fost al doilea solist al trupei şi al doilea cel mai popular Jackson, după Michael. Jermaine cântă şi acum, mai ales în concerte alături de fraţii săi, dar se menţine actual şi prin apariţiile în reality show-uri. Tatăl a şapte copii, Jermaine a fost căsătorit de trei ori.

Pe a doua sa nevastă, Alejandra Oaziaza, i-a furat-o fratelui său mai mic, Randy, pe când acesta avea o relaţie serioasă cu ea. Şi mai curios este că Alejandra le-a născut ambilor fraţi câte doi copii.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg
Sophia Loren și Marlon Brando profimedia 0108629302 (2) jpg
FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg