E confirmat. Cine îl va juca pe James Bond în noul film al francizei 007

25 mai, 2018
SKYFALL (2012)   DANIEL CRAIG  jpeg

S-a jurat că nu îl va mai juca pe James Bond în noua peliculă a francizei şi totuşi îl vom vedea din nou în rolul agentului OO7.

image

Imediat după terminarea filmărilor pentru ultima peliculă a seriei declara că mai degrabă îşi taie venele decât să îl mai joace pe agentul secret. A fost îndelung vânat de producătoarea Barbara Broccoli care l-a vrut cu orice preţ pe Daniel Craig în noua peliculă, iar în cele din urmă actorul a acceptat. S-a întors la 180 de grade şi a fost ofertat pentru cel puţin 150 de milioane de dolari pentru a-l interpreta pe spionul cuceritor tocmai pentru capitalul de imagine şi faima pe care a avut-o de-a lungul peliculelor seriei.

image

Greu de convins, dar nu imposibil. Daniel Craig (50) va juca pentru a cincea oară în James Bond, a fost confirmat recent de producători. Actorul i se va alătura lui Danny Boyle, regizorul premiat cu Oscar, pentru cel de-al 25-lea film Bond, care urmează să se lanseze pe 25 octombrie 2019. Producătorii Michael G Wilson şi Barbara Broccoli au declarat: "Suntem încântaţi să anunţăm că Danny Boyle, un talent excepţional, îl va ghida pe Daniel Craig în cea de-a cincea peliculă a sa ca James Bond şi cea de-a 25-a a francizei".

"Vom începe să filmăm Bond 25 la Pinewood Studios în decembrie cu partenerii noştri de la MGM şi suntem încântaţi de faptul că Universal va fi distribuitorul nostru internaţional".

Foto: Arhiva OK!



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg