E internată în continuare într-o clinică de psihiatrie. Cât de dramatică a fost viaţa lui Britney Spears până la prăbuşirea ei de acum?

17 aprilie, 2019

Pe 4 aprilie, întreaga presă americană anunţa decizia Prinţesei Pop de a se interna într-un azil de boli mintale, pentru a se repune pe picioare. Motivul invocat este starea fizică precară al tatălui ei, stâlpul pe care Brit s-a strijinit la nevoie. Dar nu numai sănătatea acestuia i-a cauzat vedetei prăbuşirea psihică de acum…

Copilărie trumatizantă

Britney a recunoscut că s-a bucurat enorm când părinţii ei, Lynne şi Jamie Spears, au divorţat, în 2002. “A fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat familiei mele. Mama şi tata nu se înţeleg şi la asta se reduce totul. Când eram copil, se certau tot timpul. Îmi doream să se despartă de vreo 10 ani!”, a mărturisit diva pop. Se pare că tatăl cântăreţei era un alcoolic pus pe harţă, care, după ce se îmbăta, ajungea să aibă discuţii în contradictoriu cu soţia lui. Mai mult, infidelitatea e posibil să fi fost o problemă în mariajul lor, Jamie susţinând că soţul ei a înşelat-o în decembrie 1979.

gettyimages 51100673 jpg jpeg

Având în vedere aceste lucruri, vă daţi seama cât de apăsătoare era atmosfera în casa Spears! De fapt, Brit se săturase atât de mult de certurile părinţilor ei, încât se refugia, când reproşurile pe un ton ridicat începeau, în rulota mătuşii ei. Jamie a renunţat la alcool în 2004, iar şase ani mai târziu părinţii vedetei şi-au propus să se împace. Şi asta de dragul faimoasei lor fiice, care dădea deja semne de epuizare psihică.

Lipsă de încredere în ea

După cum ştim cu toţii, Britney şi-a făcut implant mamar destul de devreme. Mama ei, Lynne, a încurajat-o să-şi facă prima operaţie estetică, dar odată modificat în mod vizibil fizicul ei, vedeta a început să se simtă foarte prost din cauza reacţiilor pe care le aveau oamenii la vederea bustului ei brusc mărit. “Când Britney citea ziarele în care scria despre bustul ei generos, se punea să plângă în baie în hohote, pentru că nu înţelegea de ce lumea era atât de rea cu ea şi-i comenta fiecare centimentru de corp”, a declarat un apropiat de-ai ei.

gettyimages 850690 jpg jpeg

Pe lângă mărirea sânilor, Spears a mai apelat şi la alte proceduri de înfrumuseţare, printre care injecţiile pentru buze, micşorarea nasului. Şi toate din simplul motiv că nu avea încredere în ea. “Mi-aş dori ca părul să îmi fie mai gros, picioarele să fie mai frumose. Degetele de la picioare sunt tare urâte! A, aş vrea ca urechile să fie mai mici, la fel şi nasul…”, continua ea să-şi reproşeze…

Dependentă de pastile

Ştim cu toţii despre prăbuşirea psihică a vedetei în 2007, care e posibil să fi fost cauzată de un consum de diverse substanţe dăunătoare organismului. Fostul ei bodyguard a declarat, la un moment dat, că a văzut-o pe divă drogându-se, dar niciodată de faţă cu copiii ei. Şi se pare că acesta n-a minţit, având în vedere că, în procedul de custodie al celor doi băieţi ai ei, vedeta a fost obligată de judecător să se testeze de droguri.

gettyimages 1819703 jpg jpeg

Adevărul a ieşit la suprafaţă în 2012, când a fost intentat un proces între tatăl vedetei şi fostul ei manager, Osama "Sam" Lutfi. Acesta din urmă a declarat, sub jurământ, că îi mărunţea lui Briney pastile şi i le punea apoi în mâncare. Lutfi susţinea că Spears consuma în exces anfetamine, ceea ce pare să fie confirmat şi de presa americană. În 2015, Star a făcut public faptul că Britney s-a internat singură, în secret, într-o clinică de reabilitare pentru a scăpa de dependenţa de Vyvanse.

Criza din 2007

În februarie 2007, Spears s-a ras în cap şi a lovit cu umbrela o maşină, ca semne ale unui dezechilibru psihic evident în viaţa ei. După mult mediatizatul episod, s-a internat într-o clinică de reabilitare din Malibu, pe care a părăsit-o în 24 de ore, doar pentru a se interna apoi din nou, pentru o lună întreagă.

gettyimages 1360426 jpg jpeg

Dar, la externare, viaţa ei nu s-a îmbunătăţit vizibil. Dimpotrivă. A pierdut custodia copiilor, a avut o revenire muzicală dezastruoasă şi a făcut nişte alegeri amoroase autodistructive.

gettyimages 2107683 jpg jpeg

Criza din 2019

Totuşi, şi-a revenit. Cu ajutorul tatălui ei, care a preluat frâiele finaţelor ei şi care i-a fost alături la fiecare pas făcut spre însănătoşire. Dar tocmai pentru că se bazează atât de mult pe tatăl ei, Brit s-a destabilizat din nou odată ce sănătatea acestuia a început să fie afectată, de la finele lui 2018. Jamie a suferit din cauza unei afecţiuni la nivelul colonului şi a fost internat timp de o lună în spital, însă nu s-a recuperat complet. De fapt, în martie 2019, a fost supus încă unei operaţii, iar starea lui actuală nu este prea bună.

gettyimages 2031233 jpg jpeg

Drept urmare, Brit s-a internat într-o clinică psihiatrică în aprilie şi tot acolo este şi în prezent. Surse din anturajul vedetei au declarat că Spears nu s-a internat din cauza vreunui consum de alcool sau droguri, ci, pur şi simplu, a fost afectată de starea precară a tatălui ei şi îşi doreşte o pauză de la tot şi toate. În momentul de faţă, se odihneşte din plin şi este vizitată de cei doi băieţi ai ei, care au rămas în grija tatălui lor.

8 gettyimages 945568724 jpg jpeg

Rămâne de văzut cum va gestiona vedeta pierderea tatălui, pentru că se va întâmpla la un moment dat fără doar şi poate. Important e că a cerut ajutor atunci când a considerat că a avut nevoie, tocmai pentru a nu ajunge din nou să-şi piardă complet controlul, ca în 2007.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg