Ea o va juca pe Prinţesa Diana în tinereţe, în serialul "The Crown". Există vreo asemănare?

15 aprilie, 2019
7 printesa diana jpg jpeg

Serialul The Crown difuzat pe Netflix este una dintre cele mai urmărite producţii ale momentului.

Ei bine, în cel de-al patrulea sezon al serialului, ale cărui filmări vor începe spre sfârşitul anului, o actriţă foarte puţin cunoscută a avut onoarea să primească rolul Prinţesei Diana, pe care o va interpreta între vârstele de 18 şi 22 de ani. 

12059066 6921313 new face in a post to the show s official twitter account bosses a 15 1555257837593 jpg jpeg

O Diana tânără, aşadar, aflată la începutul mariajului cu Prinţul Charles, care încerca să se adapteze la viaţa în familia regală. 

Este vorba despre actriţa britanică Emma Corrin, de 23 de ani, fost model şi, până în prezent, foarte puţin cunoscută în lumea actoriei, acolo unde a avut parte, până acum, doar de roluri minore.

Aemănarea fizică cu Prinţesa Diana, care a murit în anul 1997, în urma unui accident de maşină, este destul de mare, dacă luăm în considerare fotografiile cu aceasta din jurul vârstei de 20 de ani. 

emma corrin jpg jpeg

Voi ce credeţi, seamănă Emma cu Diana?



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg
Regina Maxima la dineul de stat din Amsterdam, Profimedia (4) jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Margriet a Țărilor de Jos, Regele Felipe VI al Spaniei, Prințesa Moștenitoare Amalia, Regele Willem Alexander, Prințesa Beatrix și Regina Maxima a Țărilor de Jos, Profimedia jpg
Prințesa Salma a Iordaniei jpg
copii Prințul William și Prințul Harry jpg
Regina Mary și Olena Zelenska Foto Profimedia (1) jpg
banchet de stat la Bruxelles cu Regina Mathilde a Belgiei, Marele Duce Henri de Luxemburg, Regele Philippe al Belgiei si Marea Ducesa Maria Teresa   Casa Regala belgiana (5) jpg
Regele Willem Alexander, Regele Felipe, Regina Letizia și Regina Maxima, Profimedia jpg
FotoJetPippa jpg
Kate Middleton și Prințul William, în ținute sport  foto   Getty jpg
Regele Charles și Prințul William Foto Getty Images
Regele Felipe și Regina Letizia Foto getty images profimedia jpg
Regina Camilla, la Palatul Buckingham, pe 16 aprilie 2024, GettyImages (4) jpg
Prințesa Diana Foto GettyImages jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei se mărită cu Durek Verrett, Getty (6) jpg
Kate Middleton Foto Getty Images jpg
Marele Duce Henri de Luxemburg si Marea Ducesă Maria Teresa   FOTO Marea Curte Ducală (8) jpg