News

Eddie Murphy, omul cu o mie de feţe şi un umor ”negru” molipsitor

Eddie Murphy, omul cu o mie de feţe şi un umor ”negru” molipsitor

Mandatory Credit: Photo by CAMILLA MORANDI/REX/Shutterstock (452727at) Eddie Murphy 57TH INTERNATIONAL FILM FESTIVAL,CANNES, 15 MAY 2004

E omul cu o mie de feţe, cu acel umor „negru“ molipsitor. Poate fi slab sau gras, bărbat sau femeie, poate fi oricine vrea el să fie. Chiar şi un evreu bătrân! Dar, cu siguranţă, creează un personaj savuros şi memorabil.

Că e Beverly Hills Cop, Pro­fesorul trăsnit, Dr. Dolittle sau Norbit, Eddie Murphy reuşeşte să înveseleas­că pe oricine. El este un spectacol în sine! Şi nu există vreun subiect pe care să nu-l poată lua în râs (nu în derâdere!). Mulţi ar putea crede că îşi permite luxul de-a face din orice o temă de comedie, de vreme ce duce un trai de hu­zur (are o avere de vreo 85 de milioane $), are o iubită tânără acasă şi o mulţime de copii. Însă felul lui de-a vedea mereu partea plină a paharului este, de fapt, un exerciţiu de supra­vieţuire într-o lume care i-a fost, de multe ori, ostilă. Căci, prin umorul său, Eddie Murphy (56) îşi spune de fiecare dată povestea prin in­termediul eroilor pe care îi interpretează, am­balând în tuşe comice multele frustrări acu­mulate în timpul anilor petrecuţi în cartierele mărginaşe din New York, dar şi numeroasele decepţii adunate de când a devenit faimos.

Încă de mic, destinul l-a pus la grele în­cercări. Născut în Brooklyn, în casa unui poli­ţist şi a unei centraliste, Eddie nici n-apucase să înţeleagă bine ce înseamnă să ai o familie, când părinţii săi au divorţat. Rămasă singură să crească doi copii, pe el şi pe fratele său mai mare, Charlie, Lillian a încercat să-şi refacă viaţa lângă un alt bărbat, Vernon Lynch, care avea două joburi: de maistru şi de vânzător de îngheţată. Peste cinci ani, primea vestea tristă a morţii fostului ei soţ, ucis cu brutalitate de o concubină. „Cred că a fost victima şarmului Murphy“, povestea cu ani în urmă actorul, în­cercând să dea nefericitului eveniment o nu­anţă comică. „O femeie l-a înjunghiat. N-am aflat niciodată toate detaliile. Dar s-a presu­pus că a fost o crimă pasională, de genul «dacă nu te pot avea, nimeni n-o să te aibă». Cineva mi-a spus că poate din cauza asta nu am în­credere în femei. Du-te de aici, ce, eşti psihia­trul meu cumva?“.

Cu Nick Nolte

Nu ştim cum l-a influenţat moartea bruta­lă a tătălui în relaţia cu femeile, dar cert e că acea perioadă şi-a pus adânc amprenta pe su­fletul său, mama sa îmbolnăvindu-se subit şi pe termen lung şi, cu ea internată la spital, el şi fratele său ajungând în grija serviciilor so­ciale. Forţat să stea la orfelinat timp de un an, Eddie se agăţa cu disperare de Charlie, care încerca să-l înveselească cu glume şi poveşti imaginate pe loc. Un simţ care avea să se dez­volte brusc şi în inima lui de copil de opt ani, ca singură posibilitate de evadare dintr-o re­alitate sumbră. Şi un talent moştenit tot de la defunctul lor tată, care, în puţinele lor imagini rămase din copilărie, obişnuia să imite perso­naje şi se visa un mare comediant.

La rândul său un foarte bun imitator, Eddie şi-a exersat talentele pe colegii de şcoală, pe care îi distra cu mici scheciuri scrise chiar de el, după cele ale lui Bill Cosby şi Richard Pryor. Pe nesimţite, „micul star“ din Roosevelt, New York, a fost votat drept cel mai popular elev din liceu şi a ajuns un mic actor de stand-up comedy, la doar 15 ani având deja propriile show-uri în Bay Area Comedy Club (unde per­formaseră şi Robin Williams şi Whoopi Gold­berg). De acolo a fost „racolat“ de producătorii emisiunii Saturday Night Live, unde, deşi era cel mai tânăr membru al echipei, îşi demon­stra talentul interpretând diverse personaje cunoscute în cultura populară afro-ameri­cană, precum Velvet Jones, Mr. Robinson ori nesuferitul Gumby.

Lillian Murphy şi Vernon Lynch

Avea 19 ani când a fost angajat ca actor de rezervă la NBC şi, când părea că nu va de­veni mai popular de-atât, a fost distribuit în filmul 48 de ore (1982), în care a făcut echipă cu Nick Nolte. Doi ani mai târziu, va începe nebunia numită Beverly Hills Cop (1984), care nu are mare succes la critică, dar care a prins la public şi l-a transformat pe Murphy într-un actor de 8 milioane $/film! Este şi perioada în care, ameţit de faimă, era supus tentaţiilor, după cum însuşi povesteşte într-un interviu pentru The Hollywood Reporter. El îşi amin­teşte de o noapte în oraş petrecută alături de Robin Williams, John Belushi şi Dan Aykroyd: „Belushi şi Williams mi-au oferit cocaină, dar am refuzat, iar Belushi m-a numit fricos. Eu nu beau şi nu mă droghez. Şi sunt convins că povestea mea ar fi fost cu totul diferită dacă aş fi acceptat drogurile. Lucrurile astea n-au făcut decât să-mi reafirme credinţa în Dum­nezeu. Şi au fost o mulţime de ocazii în care aş fi putut să mă prăbuşesc.“

În schimb, n-a putut refuza niciodată fe­meile! În anii ’80, a tot avut idile pe bandă rulantă, cea mai notorie fiind cea cu Whitney Houston, cu care s-a spus că ar fi fost logodit timp de şapte luni, din august 1982 până în aprilie 1983. În general, însă, erau relaţii de scurtă du­rată cu femei care doreau să aibă ac­ces la celebritatea ori la conturilor lui grase. De aici avea să se nască şi următorul său film după un sce­nariu propriu, Coming to America (1988), unde eroul principal era un prinţ african ajuns pe tărâm american în căutarea unei iubite dezin­teresate de rangul şi banii săi. Partenerul său, actorul Arsenio Hall, este cel care a dezvă­luit faptul că „a fost o idee inspirată dintr-o frustrare reală, aceea că un bărbat celebru ajunge să-şi dorească să întâlnească o feme­ie care să nu ştie absolut nimic despre el şi care să-l iubească pentru felul său de-a fi, nu pentru ce are, nu pentru cum este perceput el de societate“. Dar, mai mult decât ideea filmului, a fost exerciţiul extraordinar de-a intra în pielea a patru personaje deodată: un prinţ, un bărbier în vârstă, un cântăreţ afro-american şi... un bătrân evreu. „Am fost me­reu fascinat de paleta de personaje pe care le poţi face doar schimbând machiajul. Iar Saturday Night Live mi-a deschis apeti­tul. Asta am făcut şi în Coming to America, m-am jucat cu machiajul şi cu vocea mea.“ Un joc actoricesc care avea să tripleze in­vestiţia filmului şi să răstoarne topurile în Japonia, acolo unde nicio altă peliculă cu afro-americani n-a prins atât de bine. Iar asta n-a fost decât „încălzirea“ pentru ceea ce avea să facă în Profesorul trăsnit (1996, 2000) – un re­make după filmul lui Jerry Lewis, Norbit (2007) ori seria de animaţie Shrek (2001, 2004, 2007)!

Modifică Setările