Ei sunt câştigătorii Premiilor Gopo. "Moromeţii 2": cel mai bun film

20 martie, 2019
3 morometii 2 jpg jpeg

Aseară, la Teatrul Naţional din Bucureşti au fost decernate Oscarurile industriei româneşti de film: Premiile Gopo, pe ale cărui covor roşu au defilat numeroase personalităţi din cinematografia românească

Cu 14 nominalizări, pelicula "Moromeţii 2" a luat trofeul pentru cel mai bun film. „E un moment plăcut atât pentru mine, cât şi pentru colaboratorii care au luat premii. E vorba de un film în două părţi care se pare că reprezintă pentru public, pentru noi, românii, o formă de identitate”, a declarat pentru Digi24 regizorul filmului, Stere Gulea. Capodopera lui a învins la această categorie peliculele „Charleston”, „Dragoste 1. Câine”, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbarii”, „Pororoca”.

Pentru regie, în schimb, premiul a plecat către Constantin Popescu - regizorul filmului "Pororoca". Cea mai aşteptată categorie a serii a fost, însă, cea pentru cel mai bun actor în rol principal - la care favoriţi au fost Horaţiu Mălăele, pentru rolul din "Moromeţii 2" şi Bogdan Dumitrache, pentru "Pororoca" - cel de-al doilea fiind câştigătorul. Cosmina Stratan („Dragoste 1. Câine”) a luat trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, Alexandru Dabija („Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”) a câştigat la categoria cel mai bun actor în rol secundar, o categorie la care a concurat cu Victor Rebengiuc ("Charleston"), iar Iulia Lumânare ("Pororoca") a luat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar - o categorie foarte grea, la care celelalte nominalizate au fost nume grele: Ofelia Popii („Moon Hotel Kabul”), Rodica Negrea („Moon Hotel Kabul”), Dana Dogaru („Moromeţii 2”) şi Oana Pellea („Moromeţii 2”).



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG