El deţine milioane, iar băiatul lui face foamea! Fiul starului se luptă cu sărăcia. Jonathan nu are casă şi locuieşte într-un adăpost alături de alţi bărbaţi

23 octombrie, 2020
7 jonathan berkery 1196382 jpg jpeg

A aşteptat 20 de ani pentru a recunoaşte că are un copil. Fiul său, Jonathan Berkery, s-a născut în urma legăturii pe care artistul a avut-o cu  modelul Katherine Berkery, care avea 24 de ani atunci. Ce doi  s-au întâlnit într-un club de noapte din New York în octombrie 1987.

Deşi tribunalul a decis în 1989 că Jonathan era copilul său, el a continuat să nege.

După ce instanţa a dovedit în urma unui test ADN că Jonathan era fiul său, lui Tom Jones i s-a cerut să plătească 1.700 de lire sterline în fiecare lună, pentru primii 18 ani din viaţa lui Jonathan. Cu toate acestea, după ce a plătit banii, Tom a arătat că nu este interesat să aibă de-a face cu el.

Cu toate acestea, în 2008, Tom a recunoscut că are un fiu, dar a spus că s-a simţit păcălit, deoarece nu era ceva ce plănuise. Altfel, ar fi făcut mult mai multe pentru el.

2 tom2 jpg jpeg

Jonathan a spus pentru Daily Mail că până la vârsta de 10 ani nu a înţeles de ce tatăl său nu vine acasă. El a mărturisit că atunci când se va căsători vrea să fie acolo pentru copiii săi şi să nu rateze niciun eveniment din viaţa lor, pentru că ştie cum este să creşti fără tată.

Jonathan nu are o casă şi locuieşte la un adăpost din New Jersey, iar asta în timp ce tatăl său deţine un conac. Potrivit Daily Mail, el se consideră norocos dacă reuşeşte să i se arunce o pătură.

Jonathan, care are 32 de ani acum, este un muzician aspirant şi nu a renunţat niciodată la speranţa că într-o zi va putea să-şi vadă tatăl. De fapt, vrea să-l vadă înainte să fie prea târziu.

 Tom Jones are o avere estimată la 300 de milioane de dolari.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg