El este primul concurent care părăseşte „Insula Iubirii“: „O să îmi iau şedinţe la psiholog“

1 iulie, 2019
1 insula iubirii purimuntra jpg jpeg

În cel mai nou episod din „Insula Iubirii“, care va fi difuzat în această seară la Antena 1, un concurent va primi o lecţie şi va fi primul bărbat trimis acasă, dar nu înainte de a realiza cu adevărat răul făcut celor din jurul lui prin comportamentul său egoist.

Deşi cu o noapte înainte bărbatul declara că este gata să ia o decizie, aceea de a rămâne alături de fosta lui iubita, venită în calitate de ispită pentru el în acest sezon, întâlnirea de doar 24 de ore cu Dana, cea cu care a făcut nunta la Purimuntra, îl va face pe Aurel să uite de promisiunile făcute. 

2 aurel ed11 jpg jpeg

Pus faţă în faţă cu cele două femei din viaţa lui, concurentul va pierde tot ceea ce crede că a câştigat printr-un joc duplicitar, la fel de bine jucat în faţa celor două, nepăsându-i de speranţele pe care le creează sau de durerea pe care o poate provoca.

„Mă simt vinovat, o să îndrept lucrurile. Îmi voi lua şi câteva şedinte la psiholog”, va fi reacţia bărbatului care nu s-a ferit până în acel moment să umilească orice femeie din viaţa lui.



Recente pe Ok! Magazine

Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg