Ela Crăciun lansează de ziua fiului său un program special de parenting

18 octombrie, 2021
5 ela1 jpg jpeg

Ela Crăciun face un nou pas în cariera sa, de această dată către online coaching şi lansează un program special dedicat tinerelor mămici, intitulat ,,De la SOS mama, la ZEN mama’’

,,Astăzi pot în sfârşit să vă prezint şi să vă las să descoperiţi aici proiectul la care am lucrat atât de mult în ultimele luni. Am ales ziua asta pentru că asa cum ştiţi, are o însemnătate puternică pentru mine, fiind ziua de naştere a lui Nicholas, dar şi ziua în care am anunţat în anii anteriori alte proiecte de suflet.

Sunt foarte fericită că odată ce el împlineşte 3 ani îi suntem cu toţii aproape. A fost un moment în care m-am bucurat să văd cât de frumos şi armonios creşte Nicholas, care deja a decis totul singur pentru ziua lui de naştere. De la tematica petrecerii care a fost una cu supereroi, la tortul cu personajul său preferat, cea mai mare împlinire pentru mine este să-l văd fericit şi independent încă de pe acum şi să ştiu că prin experienţa mea pot ajuta mereu şi alte mame să se bucure de tot ce e bun şi frumos în viaţa lor. Am fost şi sunt constant încurajată de femeile din jurul meu să mă implic mai mult, să ofer mai multe informaţii, aşa că pot spune că mi-am găsit cumva misiunea“, a declarat Ela Crăciun.

Prezentatoarea emisiunii tv ,,Numai de bine”, difuzată pe Antena 3, Ela Crăciun face acest nou pas în antreprenoriat, motivată de dorinţa de a veni în sprijinul părinţilor cu toată experienţa sa de mamă a trei copii, pentru care a obţinut de-a lungul timpului numai informaţii validate de către experţi. Autoarea volumelor de succes ,,9 luni fără griji” şi ,,12 luni fără griji”, Ela Crăciun a colaborat şi de acestă dată cu o echipă de specialişti în domeniile esenţiale creşterii sănătoase a copiilor şi este sigură că noul său produs ,,De la SOS mama, la ZEN mama” va oferi toate răspunsurile de care părinţii au nevoie în cadrul acestui nou început de drum.



Recente pe Ok! Magazine

la marche 3 jpg
oscar 2016 lady gaga taylor kinney jpeg
Florin Ristei Te cunosc de undeva jpg
4 ela34 jpg jpeg
5 al10 jpg jpeg
1 negru21 jpg jpeg
1 andreea80 jpg jpeg
3 sm92 jpg jpeg
1 profimedia 0680528022 jpg jpeg
4 dichi9 jpg jpeg
3 ange jpg jpeg
1 profimedia 0678190295 jpg jpeg
7 corina10 jpg jpeg
1 profimedia 0674040087 jpg jpeg
1 fotojet 20 jpg jpeg
1 ioana ginghina pentru antonia nae jpg jpeg
1 fotojet 26 jpg jpeg
1 sean diddy combs la oscar cu fiica sa chance actrita 9 1 jpg jpeg