Ele sunt primele concurente din show-ul “Bravo, ai stil! Celebrities”, de la Kanal D

18 decembrie, 2019
1 bravo ai stil celebrities jpg jpeg

“Bravo, ai stil! Celebrities”, show-ul care va debuta în curând, la Kanal D, va aduce în faţă telespectatorilor concurente deja cunoscute publicului larg din România, acestea fiind deja obişnuite cu interacţiunea cu fanii.

Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu şi Maurice Munteanu, cei trei juraţi “Bravo, ai stil! Celebrities”, dar şi Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii de fashion de la Kanal D, sunt pregătiţi pentru întâlnirea cu concurentele care se vor duela stilistic, în noul sezon al cele mai iubite competiţîi de modă din România.

Primele trei concurente pe care telespectatorii le vor putea urmări în show-ul “Bravo, ai stil! Celebrities” sunt persoane publice, apreciate de zeci de mii de fani, pentru stilul vestimentar personal, personalitatea puternică, şi uşurinţă cu care reuşesc să ajungă la inimile acestora.

Raluca Tănase, cântăreaţa, componentă a trupei “Bambi”, este pasionată de muzică şi modă. Această şi-a început carieră artistică de la o vârstă fragedă, având numeroase apariţîi TV, în emisiuni care au propulsat-o rapid în preferinţele muzicale ale românilor. Numeroasele piese lansate de-a lungul timpului au devenit hituri pentru generaţii întregi. Un exemplu este melodia “Doi ochi căprui”, difuzată pe toate posturile de radio şi TV de la vremea respectivă. De atunci şi până în prezent, trupa “Bambi” a continuat să aibă acelaşi succes uriaş; în 2011, acestea câştigă Discul de Aur, cu albumul “Îmi cant iubirea”. Începând din anul 2015, Raluca şi Denisa Tănase, sora acesteia, şi-au început carieră solo. Raluca Tănase mizează pe faptul că îşi stăpâneşte cu uşurinţă emoţiile şi acest lucru ii va conferi un atu în faţă celorlalte rivale din competiţia “Bravo, ai stil! Celebrities”

“Sunt o persoană care are mereu un cuvânt de spus în ceea ce priveşte artă, care nu renunta uşor şi care demonstrează mereu implicare. Stăpânesc foarte bine emoţiile, iar atunci când simt presiune nu mă pierd uşor. În această competiţie sunt dispusă să merg până unde este corect să ajung şi să învăţ că să pot progresa!”, spune Raluca Tănase.

Calina Dumitrescu este o tânăra îndrăzneaţă, care s-a lansat cu mult curaj în showbiz, moştenind talentul pentru artă de la mama ei, Catinca Român. Este un model pentru tânăra generaţie, în materie de styling, fiind urmărită pe reţelele sociale de mii de fani. Calină Dumitrescu se declara a fi nonconformistă atunci când vine vorba despre a-şi pune ideile în practică, şi se descrie că fiind un artist total, în căutarea identităţii sale.

“Sunt un spirit liber, o nonconformistă, un suflet de artist. O femeie în devenire care îşi caută cea mai bună versiune a ei şi care munceşte cu ea pentru a reuşi acest lucru. Sunt o luptătoare, deşi emoţiile mă copleşesc uneori. Asta nu mă împiedică să renasc de fiecare dată precum o pasăre phoenix, din propria cenuşă”, spune concurenţă.  

Maria Ilioiu, cea de-a treia aspirantă la titlul de cea mai stilată celebritate din ţară, este cunoscută publicului din România că fiind cea mai carismatică concurenţă în unul dintre cele mai urmărite reality show-uri televizate. Tânăra spune despre această nou experienţă în carieră să, din postura de concurenţă în “Bravo, ai stil! Celebrities”, că îşi va demonstra calităţile vestimentare, apărându-şi opiniile  cu orice preţ în ceea ce priveşte alegerile sale în materie de styling. 

“Vreau să mă cunoaşteţi exact aşa cum sunt. Vreau să demonstrez cine sunt şi ce pot! Sunt sinceră, fidelă, iubitoare, pasională şi vehementă!”, afirmă Maria Ilioiu.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg