Ele sunt primele gemene din lume care şi-au făcut simultan operaţiile de schimbare de sex. S-au născut băieţi, iar bunicul lor şi-a vândut casa pentru a plăti intervenţiile!

25 februarie, 2021
1 gemene deschidere jpg jpeg

Gemenele identice din Brazilia au 19 ani şi spun că s-au simţit fete de mici, fiind nevoite să suporte batjocorirea colegilor la şcoală

Numele cu care se prezintă sunt Mayla Phoebe de Rezende şi Sofia Albuquerck (foto jos), locuiesc în Buenos Aires şi au marcat o premieră mondială pe 13 şi 14 februarie, atunci când şi-au făcut operaţiile de schimbare de sex pentru a se putea transforma definitiv din băieţi în fete. Vestea acestei premiere a apărut azi, iar Mayla şi Sofia sunt foarte mândre de faptul că numeroase publicaţii prezintă povestea lor - postând pe conturile lor de social media articolele apărute. Gemenele consideră că astfel contribuie la o schimbare de percepţie şi ajută alte persoane în aceeaşi situaţie să se accepte şi să facă pasul decisiv pentru a putea trăi fericiţi.

sofia 3 jpg jpeg
sofia 2 jpg jpeg
sofia 1 jpg jpeg

Mayla şi Sofia au fost monitorizate de doctori vreme de patru ani, timp în care au urmat tratamente hormonale, până în februarie anul acesta, când au început pregătirile pentru intervenţiile de schimbare a sexului. "Întotdeauna am făcut totul împreună, iar acum ne-am împlinit visul de a deveni primele gemene trans din lume", a declarat Mayla (foto jos), care a povestit cât se poate de sincer experienţa ei anterioară ca băiat, explicând că niciodată nu a simţit că organul sexual masculin îi aparţinea. "La şcoală ne-a fost foarte greu, ca victime ale bullying-ului. Copiii ne aruncau cu caietele-n cap şi-şi băteau joc de noi agresiv".

mayla 1 jpg jpeg
mayla 2 jpg jpeg
mayla 3 jpg jpeg

De partea cealaltă, însă, familia le-a susţinut remarcabil - iar acesta este un alt capitol uluitor al poveştii. Poate nicio familie a unei persoane trans nu a oferit atâta susţinere. Rudele lor au ştiut dintotdeauna problema lor de identitate sexuală şi s-au temut pentru cum le va trata societatea, astfel că bunicul lor şi-a vândut casa pentru a le plăti operaţiile de schimbare de sex. Acum, fetele declară că se simt foarte bine în pielea lor şi chiar că îşi doresc ca, la un moment dat, să devină mame, adoptând copii. Dar înainte de asta, Mayla spune că vrea să studieze Medicina şi să le cumpere o altă casă bunicilor ei, pentru a le recompensa gestul incredibil.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg
FotoJetDemi (1) jpg
Pamela Anderson  foto   Shutterstock jpg
Penelope Cruz și Brad Pitt pentru Chanel jpg
FotoJetCristea Gabriela jpg
FotoJetHurley Liz și Damian jpg