Ele sunt vedetele din România cu cele mai ciudate animale de companie

28 august, 2017
catalin botezatu, adelina pestritu jpeg

Câinii, pisicile, papagalii, sau peştişorii în acvariu nu mai sunt la modă  în materie de animale de companie. Vedetele vor ceva exotic, nemaintâlnit, ceva unic, aşa că de cele mai multe ori ne uimesc cu prietenii lor necuvântători care nu sunt tocmai genul de animal pe care ţi-ai fi imaginat să-l ţii cu tine în casă, ori să îl scoţi la plimbare prin oraş. Cu toate acestea, vedetele autohtone au gusturi mai extravagante şi aleg să îşi cumpere fie o pisică sfinx, fie un raton, dihor, sau, de ce nu, ceva mai domestic - o găină.

Adelina Pestriţu

Cea mai nouă achiziţie din showbiz este un raton pe nume Cindy, proprietatea Adelinei Pestriţu. Frumoasa brunetă este o iubitoare de animale, căci în trecut Noby, bichonul său, făcea deliciul prietenilor virtuali. Acum, locul i-a fost luat de un raton de sex feminin care a primit un nume special, Cindy, dar şi un cont de Instagram numai al său.

Adelina şi ratonul Cindy.

Cătălin Botezatu

Să nu uităm de excentricul Cătălin Botezatu, care în trecut se mândrea cu un dihor alb, de toată frumuseţea. Ce-i drept, l-a crescut doar câteva luni, probabil că designerul şi-a dat seama că nu e tocmai compania de care avea nevoie. La vremea aceea a stârnit controverse în presă cu necuvântătotul pe nume Ralph, pe care Cătălin îl tot plimba în lesă.

Cătălin şi al său dihor Ralph. ( foto: ADPM)

Iulia Albu

Execentrică din fire, şi ea a vrut să aibă un animal de companie atipic, aşa că şi-a luat o găină, şi nu una oarecare, ci una moţată, pe care a numit-o  Lou Lou şi care o însoţea peste tot pe la TV, sau în oraş. Între timp, Lou Lou a murit, iar vedeta Kanal D a înlocuit-o cu un cocoşel roşcat, protagonistul şedintelor ei foto.

Iulia şi găina Lou Lou.

image

Nicoleta Nucă

Ea este iubitoare de pisici, dar nu orice pisici, ci le adoră pe cele fără blană, egiptene. Cântăreaţa şi-a dorit foarte mult un astfel de exemplar, iar în cele din urmă s-a ales cu un motănel pe care l-a botezat Ramses. Şi el este vedeta contului de Instagram al Nicoletei, cu toate că pentru unii fani este un exemplar de felină destul de ciudat.

image

Foto: Instagram, ADPM



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG