Elena Cârstea e în al nouălea cer! La 56 de ani, şi-a împlinit un mare vis FOTO

18 februarie, 2019
1 elena carstea cetatenia americana viata in america glenn muttard 7 jpg jpeg

De 13 ani încoace, artista locuieşte în Statele Unite. Dar de-abia acum poate spune că trăieşte cu adevărat Visul American.

În 2006, Elena Cârstea suprindea pe toată lumea cu decizia ei de-a părăsi definitiv România. Una dintre marile voci ale scenei româneşti, artista a preferat să emigreze peste Ocean şi să se stabilească în Florida, alături de soţul său, americanul Glenn Muttard.

Eu şi Glenn ne-am cunoscut pe Internet, pe drum, pe traiectorie. Cu totul întâmplător. Şi, mai întâi, am vorbit mult online amândoi. Am vorbit o grămadă, dar el m-a invitat să merg acolo şi am zis: «Ok, hai că vin!», iar la al doilea drum pe care l-am făcut, el nu m-a mai lăsat să plec”, povestea ea într-un emoţionant interviu pentru Revista Tango.

image

Tot cu surprindere aveam să aflăm că, în ciuda talentului său incredibil şi a repertoriului său de cafe concert, Elena Cârstea n-avea să-şi continue acolo cariera muzicală, ci avea să-şi câştige traiul ca agent imobiliar.

”Lucrez la o agenţie imobiliară şi am ales acest loc de muncă întrucât îmi oferă un program flexibil şi îmi permite să petrec mai mult timp cu familia”.

2009 a fost unul dintre cei mai grei ani, când Elena Cârstea a fost diagnosticată cu anevrism cerebral şi operată cu succes într-un spital din Florida. Din păcate, în 2016, un alt necaz a lovit familia sa: fiul cel mare al lui Glenn a murit la doar 30 de ani, din cauza drogurilor. Un an mai târziu, sora ei, Ofelia, avea să piardă lupta cu cancerul, la 48 de ani. Iar Elena a mai avut o soră, Sanda, care a murit la 28 de ani...

Cea mai mare mulţumire a sa o reprezintă cele două fiice adoptive, Sanda (21) şi Adriana (19), care o iubesc şi-i oferă bucurii şi care acum figurează drept cadre militare în Armata Statelor Unite.

image

”Sanda a ales să intre în Garda Naţională, unde poate fi solicitată să salveze americanii, în caz de situaţii de urgenţă, precum cutremure sau uragane. Cea mică va merge tot pe urmele Sandei. Vrea şi ea să fie în Garda Naţională, ceea ce m-a surprins. Nu mă amestec, le las pe ele să decidă ce vor să facă în viaţă”, povestea artista, pentru Click!, în 2017.

Dar, cu toate că şi-a clădit o întreagă viaţă în America (vezi galeria foto), Elena Cârstea s-a aflat mult timp pe lista de aşteptare a autorităţilor, în ceea ce priveşte acordarea cetăţeniei. Interpreta a început demersurile pentru obţinerea actelor încă de la început, însă a primit aprobările d-abia săptămâna trecută.

”Azi am devenit cetăţean al Statelor Unite”, şi-a anunţat artista fanii internauţi, după 13 ani de aşteptare. ”Mulţumesc Matthew Cruz (avocatul meu) pentru tonele de documente pe care le-ai făcut pentru mine în toţi aceşti ani”, a mai adăugat ea, pe reţelele sociale, mândră că, la 56 de ani, a obţinut, în sfârşit, cetăţenia americană.

image


Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG