Elena Lasconi a plecat de la Pro TV. Care este motivul

4 martie, 2020
6 lasconi jpg jpeg

A câştigat MasterChef, în 2013, a făcut reportaje sociale, dar acum îşi doreşte o schimbare. După 25 de ani pe sticlă, Elena Lasconi renunţă la televiziune pentru politică. Prezentatoarea TV vrea să fie primar la Câmpulung Muscel.

“25 de ani la PROTV în 6 minute. Astăzi mă despart de familia mea (şi nu spun vorbe mari), de prietenii mei şi mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie şi îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoţionată şi hotărâtă să fac această shimbare pentru oamenii şi locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viaţa mea dar şi cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraş din România”, a fost mesajul postat de Elena Lasconi pe un site de socializare.

Elena a trecut printr-un divorţ, iar la 40 de ani şi-a întâlnit marea dragoste. Pe Cătălin l-a cunoscut la cursurile de engleză, atunci când nu mai visa la o altă poveste. Fiica ei din prima căsătorie, Oana, trăieşte acum la Paris. “Bărbatul meu este cel mai bun prieten, ne înţelegem foarte bine şi este un ortac bun pentru mine. Are momente când îmi cumpără flori fără vreo ocazie şi, de când îl ştiu, nu mi-am deschis niciodată singură portiera când suntem amândoi în maşină. A vrut bunul Dumnezeu şi ne-am lipit. Îmi pare rău că nu am mai făcut un copil. Am însă o căţeluşă, o maidaneză, de 6 ani, pe care am luat-o  când Oana ne-a anunţat că vrea să se mute singură”,  mărturisea vedeta TV pentru life.ro.



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg