Elizabeth Taylor & Richard Burton: Brangelina în original

11 decembrie, 2012
epcj7ysadto3dao7 jpeg

Pasiunea lor nebună, aprinsă acum aproape jumătate de secol, a renăscut în cuplul Angelina Jolie-Brad Pitt. Asemănările dintre faimoasele perechi sunt fascinante...

Pasiunea lor nebună, aprinsă acum aproape jumătate de secol, a renăscut în cuplul Angelina Jolie-Brad Pitt. Asemănările dintre faimoasele perechi sunt fascinante...

Ei au fost primul power-couple al Hol­lywoodului. În anii ’60, Liz şi Dick, aşa cum le spunea afectuos presa, au scris istorie cu zbuciumata lor poveste de dragoste, atrăgând nenumărate titluri de primă pagină, dar şi încasări de 88 de milioane de dolari (ceea ce azi ar însemna vreo 700 de milioa­ne!). Deveniseră Regele şi Regina Cetăţii Filmului, generând o fascinaţie dusă azi mai departe de noii „monarhi“, Angelina Jolie şi Brad Pitt.

„Ei au dat naştere paparazzilor“, spune Larry Thompson, producătorul noului film pentru televi­ziune „Liz & Dick“, despre cei doi zei al căror amor a rămas în eternele file ale Hollywoodului. Interesant e, însă, că există şi asemănări între cele două iubiri. Căci Brad şi Angelina s-au îndrăgostit la filmările pe­liculei în care au jucat amândoi, „Dl. Şi D-na Smith“, el fiind însurat cu Jennifer Aniston – cam tot aşa cum Liz şi Richard i-au căzut pradă lui Cupidon pe platourile megaproducţiei „Cleopatra“, în vreme ce amândoi erau împlicaţi în alte mariaje. Şi, dacă după divorţul lui Pitt de Aniston, Angie a purtat multă vreme eticheta de „spărgătoare de căsnicii“ – Taylor cea cu ochii violet a înfruntat aceleaşi reacţii adverse, în ciuda adoraţiei care o înconjura, semn că roata se învârte şi prejudecăţile mor greu.

După ce relaţia lor a devenit publică, Richard şi Liz au divorţat fiecare, pentru a-şi putea uni desti­nele în martie 1964. Ce-a urmat? Cei doi au adoptat o fetiţă, pe nume Maria – care s-a alăturat celorlalţi trei copii ai ei (doi din căsnicia cu Michael Wilding şi unul din cea cu Mike Todd). Şi aşa au început să că­lătorească în jurul umii, dedicându-se misiunilor ca­ritabile şi preferând un stil de viaţă gipsy-glam. Sună cunoscut? Dar dacă aparent, Angie şi Brad au reuşit să-şi regăsească cumva echilibrul – poate tocmai în haosul creat de cei şase copii – Liz şi Dick s-au afun­dat într-o iubire furtunoasă, devastatoare.

Bârfele despre scandalurile lor fulminante şi abuzul de droguri şi alcool în doi deveniseră o obişnuinţă. „Certurile noastre sunt întreceri savu­roase de urlete, iar el e ca o bombă cu ceas – când explodează, se clatină pereţii şi vibrează podeaua“, povestea însăşi „Cleopatra“. Conflictele lor epuizan­te au pus, de altfel, capăt primului mariaj. „Când doi oameni se tot lovesc cu vorbe furibunde, ajungând, uneori, la confruntări fizice, aşa e menit să se în­tâmple“, justifica starul din „Ana celor 1.000 de zile“ divorţul lor din 1974. După doar câteva luni de se­parare, însă, dependenţa lor îşi spunea cuvântul şi „Richabeth“ se reunea pentru al doilea mariaj. Doar că, de data aceasta, cu nervii arşi de nesfârşitele cioc­niri înnecate în alcool, totul a durat doar nouă luni. „Nici n-am crezut că a doua lor căsnicie va ţine mai mult de zece minute. Dar am văzut şi modul straniu în care aveau nevoie unul de altul. Când era lângă ea, părea să-l urască. Când era plecat, nu putea trăi fără el“, povestea bodyguardul lor, Brian Haynes. „Îl iubesc enorm pe Richard. Dar nu putem fi împreu­nă, ne distrugem reciproc“, concluziona vedeta.

Răsfoind ziarele, putem duce comparaţia mai departe – căci cele două căsnicii ale lui Liz & Dick s-ar putea traduce prin obositoarea amânare a pasului spre altar cu care Angie şi Brad îi disperă pe fani şi jurnalişti de şapte ani încoace. Mai mult, dacă am pleca urechea la bârfe, nici culisele relaţiei lor n-ar fi atât de liniştite. Problemele cu alcoolul şi drogurile n-au lipsit nici în cazul lor, fiind plasate, de cele mai multe ori, în cârca ei, deşi Brad însuşi a recunoscut că s-a drogat. E clar că cei doi împărtă­şesc un foc al pasiunii îngemănat cu cel dintre Liz şi Dick, atâta doar că, între timp, actorii au învăţat să ridice ziduri mai înalte între ei şi presă. Şi cei şase copii au probabil efectul de a-i mai tempera.

La moartea lui, în 1984, se spune că Burton a lăsat o ultimă scrisoare de dragoste pentru Liz – cu care aceasta a fost înmormântată, actriţa neîncetând să-l iubească până în ultima clipă a vieţii. Pentru că marile iubiri trec dincolo de mormânt...

Richabeth vs. Brangelina

Coperte de revistă

image

Shootingul perechii Brangelina din 2005, pentru coperta revistei „W” s-a dovedit o profeţie a iubirii lor – tot aşa cum a fost şi coperta publicaţiei „Life”, pe care Liz şi Dick au apărut în 1962.

Certurile

Ca să se asigure că lucrurile nu scapă chiar aşa de sub control atunci când se aflau în deplasare, Liz şi Richard rezervau camere separate de hotel. Angie şi Brad nu sunt nici ei străini răfuielilor de acest gen – presa comentând că Aniston a fost foarte des un motiv de ceartă între ei.

Oscarurile

Elizabeth a câştigat două Oscaruri – pentru „Butterfield 8” (1960) şi pentru „Cui i-e frică de Virginia Woolf?! (1966). Angie are şi ea o statuetă, graţie rolului din „Girl, Interrupted” (1999), în vreme ce nici Richard, nici Brad n-au fost premiaţi de Academia Americană de Film.

Caritate

Elizabeth a fost devotată întrajutorării bolnavilor de HIV/SIDA, în timp ce rolul lui Angie ca amabasador ONU e binecunoscut.

Fostele mariaje

Brad a părăsit-o pe Jennifer Aniston pentru Angie în ianuarie 2005 – în timp ce Liz i-a spus „Adio!” cântăreţului Eddie Fisher, iar Richard s-a despărţit de Sybil Williams (foto), pentru a-şi începe relaţia.

Adopţii

Brad şi Angie au adoptat trei din cei şase copii ai lor – Liz a avut patru copii, dintre care a înfiat unul singur, o fetiţă pe nume Maria, din Germania, în 1965.

Foto: guliver/getty images/rex features/splash news, photoland/corbis images, outnow.ch, arhiva adh



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg